Cocktail exotic

Unul e suedez, celălalt vine din Antilele Olandeze. Au ajuns în finala de dublu, au pierdut-o, dar merg mai departe cu gîndul de a prinde un Masters în anii următori



Johan Brunstrom are 29 de ani şi e partea mai sobră, mai calculată a dublului. Jean-Julien Rojer, cu un an mai tînăr, e cel amuzant, glumeţ, simpatic. Au jucat împreună cinci finale ATP, cea mai recentă sîmbătă seară, la Bucureşti, dar încă nu au cîştigat vreuna. Împreună formează o pereche inedită, dar sudată, combinaţie interesantă de temperamente şi aptitudini.



- Cînd v-aţi decis să jucaţi împreună?

JB: Anul trecut, în vară. Eram în Spania, amîndoi ne schimbaserăm partenerii. Am stat de vorbă şi ne-am gîndit să încercăm.



- De atunci aţi mai jucat şi separat?

JB: În foarte puţine rînduri, doar cînd unul dintre noi efectiv nu a putut să fie prezent la un turneu.

- Aveţi cinci finale pierdute.

JJR: Da, dacă o pierdem şi pe a şasea, ne lăsăm de tenis (rîde).



- Ar fi ca un set pierdut la zero.

JJR: Exaaact!



- Sînteţi o pereche unită. Care e secretul vostru?

JJR: Da, e ca într-o relaţie. Eu chiar i-am spus prietenei mele să fie mai înţelegătoare pentru că acum am de gestionat două legături, una cu ea şi cealaltă cu Johan (zîmbeşte).

JB: Serios vorbind, noi avem background-uri diferite, venim din culturi diferite. Uneori e dificil, dar trebuie să înveţi să-l respecţi şi să-l înţelegi pe celălalt, obiceiurile lui. Dacă faci asta, treaba merge bine.



- Tu, Johan, vii din Suedia, o ţară cu mare tradiţie în tenis, dar tu, Julien? Cum ai ajuns la tenis? Eşti singurul jucător din patria ta?

JJR: De fapt, sînt doi, mai e fratele meu mai mare, dar sper să vină şi alţii din urmă. Sincer, nu ştiu de ce nu m-am apucat de baseball, e foarte popular la noi, dar cred că m-am luat după fratele meu. Apoi, la 8 ani, m-am mutat la Miami, unde locuiesc şi acum, şi am continuat cu tenisul.



- Johan, ai avut vreun model printre jucătorii suedezi?

JB: Da, Stefan Edberg.

- Julien, am înţeles că vorbeşti mai multe limbi.

JJR: Da. Întîi e olandeza, limba oficială din ţara mea, apoi engleza, spaniola şi un dialect pe care îl vorbesc doar cu familia şi prietenii. Înţeleg şi portugheza, dar încă nu mă pot exprima fluent. Oricum, mai am şi altele pe listă.



-V-aţi certat rău vreodată? Am citit că pînă şi fraţii Bryan s-au bătut o dată.

JB: Serios? Nu ştiam. Nu, noi n-am avut vreo dispută majoră.

JJR: (zîmbeşte) Eu n-am îndrăznit pentru că mi-e frică de el, e mai mare decît mine.



- Cum comunicaţi pe teren?

JB: Verbal, dar şi prin semne. Avem diverse scheme.



- Nu vă e greu să călătoriţi săptămînă de săptămînă?

JJR: Mie, sincer, îmi este. Îmi place să stau mai mult alături de familie, de prieteni, dar nu se poate.

JB: E greu, dar ne-am angajat într-o treabă şi vrem s-o ducem la capăt.



- Ce vă propuneţi pentru anii următori?

JB: Să urcăm în clasament, ca să ne putem alege turneele mai mari la care să mergem, pentru că acum jucăm o combinaţie de concursuri ATP şi challenger-uri. Şi, poate la anul, că acum e prea tîrziu, să ajugem la un Turneu al Campionilor. E una dintre ţintele noastre.