Stranieri

Ştefan Radu, printre cei mai buni oameni ai lui Lazio!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fundaşul român Ştefan Radu, care a fost integralist la Lazio Roma în meciul remizat, pe teren propriu, scor 1-1, cu US Palermo, a fost, în opinia presei italiene, unul dintre cei mai buni jucători ai formaţiei din capitala Italiei în jocul de duminică.

"Dintre fotbaliştii «biancocelesti» s-a evidenţiat Ştefan Radu : fundaşul român a fost printre cei mai buni de pe teren. În sfârşit s-a văzut fotbalistul Radu din partidele naţionalei de tineret a României.

A pornit partida ca fundaş central şi apoi a jucat, în ultimele 20 de minute, pe partea stângă. Ordonat, util şi agresiv. A fost poate cel mai bun joc al lui Radu de când se află în capitala Italiei", informează calciomercato.it, citat de Mediafax.

Sursa citată l-a notat pe fundaşul român cu 7, cea mai mare notă primită de un jucător al gazdelor pentru prestaţia la jocul de duminică, aceeaşi cu a atacantului Zarate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.