Liga Campionilor

Dacian Varga: "A fost matematică pură" :)

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Varga a povestit pentru Gazetă cum a gîndit faza din care a reuşit primul gol al Unirii în Liga Campionilor

- Dacian, felicitări pentru gol! Cum ai gîndit execuţia aia?
- Of, a fost greu de tot, noroc că la şcoală eram bun la matematică. Am extras radicalul, am înmulţit, apoi am adunat ceva, după care am împărţit. În final, am băgat teorema lui Pitagora şi am găsit rezultatul. (rîde cu poftă) Serios vorbind, mi-am pus mingea pe piciorul de bază, stîngul, am aşteptat ca Boka să-mi lase loc, am ochit colţul lung şi am şutat cu interiorul. Era singura mea şansă de a marca.

- Ce ai simţit cînd ai văzut că mingea a intrat în poartă?
- O bucurie la fel de mare ca atunci cînd am dat gol în partida cu Astra. Jucăm pentru a cîştiga toate partidele şi doar dacă marcăm putem face asta. Dacă ar fi marcat alt jucător sau dacă voi înscrie etapa viitoare la Mediaş, voi fi la fel de fericit.

- După meci, ai zis că Petrescu te-a certat. Ce ţi-a zis?
- Bineînţeles că mai întîi m-a felicitat, dar apoi mi-a şi reproşat faptul că nu am mai înscris o dată. Am mai avut o ocazie bună de a marca, dar am ales soluţia greşită. Mister mi-a spus că trebuia să şutez din prima, cu şpiţul, iar eu am driblat.

"În vară am trecut prin clipe grele, eram la Sportul, în Liga a II-a, iar colegii mei de la Urziceni se pregăteau de Ligă. Îi mulţumesc domnului Florin Motroc, cu care am făcut pregătirea!"
DACIAN VARGA, mijlocaş Unirea Urziceni

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.