În loc de două ore de relaxare, unii jucători au avut parte de criticile şi de ironiile patronului
Stoichiţă şi Panduru le-au oferit ieri fotbaliştilor 120 de minute de plimbare în Enschede. Ghionea şi compania au luat la pas aleile pietonale şi magazinele din centrul oraşului. La doar cîteva minute, în acelaşi loc a ajuns şi Becali, alături de Argăseală. Ei s-au aşezat la o terasă, au comandat o apă plată şi cafea, după care a început show-ul. Cum grupurile de jucători şi staff-ul echipei treceau prin acea zonă, Gigi a realizat un adevărat spectacol.
Mache, primul luat în vizor
Unul dintre primii pe care i-a văzut a fost nepotul său, Marius Ianuli: "Mache, ce faci, bă băiatule? Nu mai faci şi tu un transfer din ăla senzaţional de pe internet? Vreun polonez, un bulgar, ceva, că m-ai aranjat cu Bibişkov şi cu Grzelak, mă costă 200.000 de euro despărţirea de ei". Ianuli nu a dat nici o replică, însă era vizibil deranjat de situaţie.
"Rusule, un gol n-ai dat, mă!"
"Patroane, uite viitorul echipei", l-a făcut atent Argăseală în timp ce Rusu şi Onicaş ieşeau dintr-un magazin. "Veniţi, băieţi, aici la masă!", le-a zis Becali. Le-a tras două scaune, după care a arătat cu degetul spre atacant: "Cîtă încredere am avut în tine, Rusule, şi n-ai fost în stare să dai nici măcar un gol". :(
Pandi a refuzat masa
Imediat au apărut antrenorii. Gigi i-a chemat, însă doar Stoichiţă a venit, nu şi Panduru şi Teja, care au preferat să-şi continue plimbarea. "Băi Mihai, poate n-ar fi bine să-ţi spun cu el de faţă, dar Onicaş e sculă mare, va ajunge sus de tot". "Lippi" nici nu l-a aprobat, nici nu l-a contrat.
"Să nu ţi se urce banii la cap!"
Mijlocaşul defensiv n-a scăpat nici el. "Ţi-am mărit contractul de la 1.000 la 3.000 de euro pe lună, dar să ai grijă să nu ţi se urce banii la cap!". După ce antrenorul i-a zis că Onicaş a avut ceva probleme la ultimul test fizic, Gigi a zis: "Pfaa, trebuie antrenamente de fier. Aţi văzut că Rusescu s-a rupt la antrenament, i-a cedat ligamentul pentru că Petrescu îi rupe în două? Foarte bine face, aşa şi trebuie, militărie".
Ninu avertizat
Becali a avut apoi un mesaj pentru Onicaş şi Rusu. "Băi, vă zic vouă că nu-l văd p-aici pe Ninu. Ştiu că sînteţi apropiaţi cu el. Să aveţi grijă de el, că nu prea mi-a plăcut în ultima vreme. Cred că marea problemă la Steaua e că toţi o iau razna cînd dau de bani mulţi".
Le-a controlat plasele
"Eric, Andrei, ia veniţi, mă, şi voi încoace!". Bicfalvi şi Ionescu s-au aşezat şi ei la masă, iar Becali le-a căutat în pungile cu cumpărături. "Ce aţi luat aici? Ghete? Cît aţi dat pe ele?", a întrebat Becali. "40 de euro, le-am luat de la reduceri", i-a replicat Bicfalvi. "40 de euro? De la reduceri, nu? Bravo, tată, e criză, e bine aşa", a replicat Gigi, care rîdea cu gura pînă la urechi. "Ce număr sînt ghetele?", a continuat patronul. Bicfalvi a răspuns: "44". "Aaa, tu vei fi Netzer al Stelei, e clar, bine că mi-ai spus, vei ajunge mare de tot". :D Fostul internaţional german Gunter Netzer (65 de ani) purta 45 la un picior şi 47 la celălalt şi a fost unul dintre cei mai mari mijlocaşi în anii '60-'70.
"Stancule, dai gol, mă?"
Finalul plimbării. Gigi i-a ajuns din urmă pe fotbalişti pînă la autocar şi s-a dus glonţ către Stancu. "Vino, mă, să dai cuba cu mine! Dai gol diseară, nu?". Stancu a început să rîdă, a dat noroc cu patronul, după care s-a urcat repede în autocar.
International • Europa League • TWENTE - STEAUA 0-0
Cu Gigi la plimbare!
Articol de Dan Udrea — vineri, 02 octombrie 2009
{{text}}