Campionate

Berbatov: "Sînt dezamăgit de realizările din primul sezon la United. Probabil nici fanii nu sînt foarte mulţumiti"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Internaţionalul bulgar al lui Manchester United, Dimitar Berbatov, care în vara trecută a fost transferat de la Tottenham pentru suma de 37 de milioane de euro, recunoaşte că în primul său an pe Old Trafford nu s-a ridicat la niveul pe care îl aşteptau fanii şi clubul, informează The Sun.

"În primul meu sezon la United am fost nemulţumit de ceea ce am realizat eu. Mi-am dorit foarte mult să îi impresionez pe suporteri şi am sfârşit prin a fi dezamăgit de mine însumi. Probabil, i-am dezamăgit pe cei mai mulţi dintre cei care au crezut îm mine. Trebuie amintit faptul că aici, la Manchester, fanii au fost obişnuiţi cu Charlton, Best şi Cantona, pe când eu sunt Dimitar. Nu ştiu de ce uneori nu îmi iese jocul. Poate este vorba de ghinion, sau, pur si şimplu, aşa sunt eu", a declarat atacantul în vârstă de 28 de ani.

Berbatov a continuat pe aceeaşi temă: "O să fiu onest. Acele critici m-au afectat, dar într-un sens pozitiv. În debutul campaniei trecute, m-am uitat peste statistici şi am remarcat că am fost al nouălea ca distanţă acoperită într-o partidă. Nu sunt leneş, dar, poate, m-am uitat prea mult la coechipierii mei. Până la final însă, am ajuns pe locul patru, iar în acest an, de ce nu, sper să fiu primul".

Fostul jucător al lui Bayer Leverkusen a mai spus că în actuala campanie şi-a propus să înscrie mai mult decât în precedenta, pe care a încheiat-o cu doar 11 goluri. "Până în prezent, pot spune că sunt mulţumit de jocul meu per ansamblu. Simt că m-am integrat mai bine în echipă şi sunt mai puernic şi din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, îmi doresc să marchez mai multe goluri", a opinat Berbatov, care în acest sezon a punctat numai de două ori în toate competiţiile.

NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.