Cupa Campionilor a revenit după 23 de ani la Bucureşti. Emoţionat, Duckadam a ridicat-o ieri deasupra capulul, la fel Ca la Sevilla '86
Moment emoţionant pentru Helmuth Duckadam. Ieri a ridicat din nou deasupra capului, după 23 de ani, cupa cucerită cu Steaua. A ridicat trofeul şi l-a pupat! "E un moment unic! Nu am mai crezut după 23 de ani că voi mai avea posibilitatea să pun mîna pe acest trofeu minunat. Probabil va fi ultima dată!", a spus eroul roş-albaştrilor în partida cu Barcelona din '86.
Păzit cu mascaţi şi primit pe celebrul imn al UEFA Champions League făcut de Tony Britten pe fragmentul Zadok Preotul al lui Georg Frideric Handel, preţiosul trofeul al Ligii Campionilor a ajuns în Bucureşti după ce a trecut prin Arad, Timişoara, Braşov şi Piteşti.
Lipsesc mănuşile de la Sevilla
Cu ochii în lacrimi, ambasadorul oficial al UEFA Champions League în România e trist. Mănuşile cu care a apărat patru lovituri de 11 metri nu sînt în muzeul amenajat în Piaţa Constituţiei. "Sînt trist şi dezamăgit! Acele mănuşi erau ca o icoană pentru mine, le-am păstrat 16 ani. Din păcate, sîntem cu gîndirea mult în urmă. Nimeni nu a vrut să le cumpere pentru muzeul Stelei. Aşa cum nu există nici ghetele lui Lăcătuş sau tricoul lui Piţurcă de la Sevilla. E dureros!", a explicat Duckdam
Îi pasă de Steaua
Fosta gloria din Ghencea nu se sfieşte să vorbească de situaţia actuală de la Steaua şi crede că principalii vinovaţi sînt jucătorii. "Principalii vinovaţi pentru tot ce se întîmpla la echipă sînt jucătorii, nu Becali. Steaua nu joacă grozav acum, aşa cum nu juca nici cu Bergodi. Era normal să fie demis dacă nu avea rezultate. Stoichiţă poate face ceva, dacă o să vrea şi jucătorii", adăugă legenda Stelei. Acesta îi susţine şi pe suporterii echipei care protestează împotriva conducerii: "E dreptul lor să o facă. Eu sînt de acord cu ei, atît timp cît nu există violenţă. Poate au dreptate!".
Intrarea liberă
În acest week-end toţi iubitorii fotbalului se pot fotografia cu trofeul original al Ligii Campionilor într-un cort special amenajat în Piaţa Constituţiei. Tot aici, cei care vor călca pragul muzeului din centrul Bucureştiului vor putea vedea tricourile originale cu autografe ale lui Cristiano Ronaldo, Ronaldinho, Paolo Maldini sau ghetele purtate de Zidane, Kaka şi David Beckham. Programul de vizitare este între 10:00 şi 17:00, atît pentru azi, cît şi pentru mîine, intrarea fiind liberă.
"Nu cred că se poate întîmpla momentan ca o echipa din România să mai ajungă în finala Ligii"
Ionuţ Lupescu, director general FRF
GSP special • Diverse • EVENIMENT
Din nou acasă
Articol de Andrei Crăiţoiu, Radu Oprişan — sâmbătă, 03 octombrie 2009
{{text}}