Campionate

David Beckham negociază un nou împrumut la AC Milan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Internaţionalul englez al lui LA Galaxy, David Beckham, a anunţat că se află în tratative avansate cu reprezentanţii lui AC Milan pentru a reveni la formaţia italiană sub formă de împrumut la începutul anului viitor, informează AFP.

"Am mai multe oferte, dar niciuna dintre ele nu poate sta în calea mea de a mă întoarce la AC Milan. Negocierile dintre cele două cluburi sunt aproape de finalizare", a spus mijlocaşul în vârstă de 34 de ani.

Beckham mai are doi ani şi jumătate de contract cu actuala sa echipă şi vrea să revină în Europa, întrucât Major League Soccer va intra în pauză competiţională între lunile noiembrie şi martie.

Fostul jucător al lui Real Madrid şi Manchester United a declarat în repetate rânduri că îşi doreşte să participe alături de naţionala Angliei la Cupa Mondială din 2010, iar una dintre condiţiile pe care i-a pus-o selecţionerul Fabio Capello este aceea de a evolua constant la un club important din Europa.

David Bekhcam a mai fost împrumutat la AC Milan în primele 5 luni ale anului curent, timp în care a marcat două goluri în 18 meciuri în Serie A.

De serviciile mijlocaşului lui LA Galaxy s-au mai interesat mai multe echipe din Anglia, printre care şi Tottenham Hotspur.

NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.