Sporturi   •   Altele   •   POLO

Steaua Bucureşti a câştigat Cupa României

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 04 octombrie 2009

Formaţia Steaua Bucureşti a câştigat, duminică, Cupa României la polo, după ce a învins pe Amefa Arad, scor 9-3, iar Dinamo a fost învinsă de CSM Oradea, scor 6-9, în penultimul meci al turneului final, transmite corespondentul NewsIn.



"Este o victorie preţioasă, mai ales că noi suntem foarte tineri şi ne-am dorit foarte mult această cupă. Noi avem obiectiv ori cupa, ori locul doi în campionat, pentru că ştim că Oradea e o echipă foarte tare anul acesta", a declarat portarul Stelei, Mihai Drăguşin.



Tehnicianul Stelei, Gelu Lisac, a explicat care a fost secretul câştigării acestui trofeu: "Noi intrăm în apă să câştigăm, nu să pierdem. Nu pot spune că un meci a fost mai uşor decât altul. Aţi văzut şi astăzi cu Aradul, o echipă la fel de tânără şi de perspectivă. Toate au fost meciuri grele".



Rezultatele turneului:



Vineri, 2 octombrie: Steaua - Dinamo 8-8; CSM Frigoconti Oradea - Amefa Arad 20-3;



Sâmbătă, 3 octombrie: Dinamo - Amefa Arad 16-8; Steaua - CSM Fricogonti Oradea 6-5;



Duminică, 4 octombrie: Steaua - Amefa Arad  9-3; CSM Frigoconti Oradea - Dinamo 9-6.



Clasamentul final: 1. Steaua, 2. CSM Frigoconti Oradea, 3. Dinamo, 4. Amefa Arad.



Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.