Campionate

Chelsea profită

Drogba

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Albaştrii au revenit în frunte graţie victoriei de ieri şi punctelor pierdute de Man. United cu Sunderland


Managerul lui Manchester United, Alex Feguson, spera ca Chelsea să piardă şi ea puncte, ieri, în derby-ul cu Liverpool. Dacă nu pe toate trei, măcar unul, aşa cum păţise şi el, sîmbătă, cu Sunderland (2-2). A sperat degeaba. Albaştrii s-au impus pînă la urmă, scor 2-0, şi l-au depăşit în fruntea clasamentului.

Meciul, însă, a lăsat mult de dorit. Obosite după etapa de Ligă de la mijlocul săptămînii, Chelsea şi Liverpool au mimat fotbalul vreme de o oră.

Deşteptarea a dat-o Anelka, reluînd în plasă centrarea lui Drogba (1-0). Oaspeţii au avut ocaziile lor, dar de înscris a înscris tot Chelsea, prin Malouda.


Man. United - Sunderland 2-2

"Arbitrul abia răsufla"

Managerul lui United, Ferguson, era negru de supărare după 2-2 cu Sunderland. Pe arbitru. Deşi "centralul" Wiley arătase 4 minute de prelungire, timp în care campioana Angliei a egalat, Sir Alex a pretins că "trebuiau mai multe. La fiecare gol înscris sau "galben" arătat, arbitrul a pierdut mult timp. Eu cred că o făcea deliberat, ca să-şi tragă sufletul". Acelaşi Wiley fusese rezervă la 4-3 cu City, cînd meciul a fost prelungit pînă ce United a dat golul victoriei, iar Ferguson aproape că l-a îmbrăţişat. (Aurelian Botezatu)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.