Liga 1

Borcea: "O să bag bani la Dinamo pînă nu o să mai am nimic. Dacă plec, cine mai dă bani?"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Acţionarul echipei Dinamo, Cristi Borcea, a vorbit despre situaţia clubului din Ştefan cel Mare şi le-a răspuns celor care spun că greşeşte cînd îi premiază pe jucători după fiecare victorie. Oficialul alb-roşilor spune că nu se va schimba şi va continua să îi premieze pe fotbalişti.

"Primul meci al meu la Dinamo a fost în '95, de atunci am eu obişnuinţa asta de a premia jucătorii. Era un meci cu Rapid şi băieţii nu aveau nici o primă promisă. Nu i-am răsfăţat pe jucători, cu astfel de metode am luat 10 trofee şi am ajuns de 3 ori în Cupa UEFA.

Eu o să susţin clubul pînă nu o să mai am bani. Nu există un alt club în România care să fie cu salariile la zi. Cînd nu o să mai am bani o să ridic mîna şi o să mă retrag", a spus Cristi Borcea la GSPTV.

Cornel Dinu i-a luat apărarea acţionarului dinamovist: "Domnul Borcea a adus mereu bani de acasă. Ideea e că în ziua de azi se plăteşte mult mai mult decît se produce. Cred că salariile ar trebui să fie de maxim 120.000 de euro, restul banilor să vină din prime de obiectiv".

Pe de altă parte, fostul acţionar al lui Dinamo, Gigi Neţoiu, îl critică pe Cristi Borcea. "Jucătorii au salarii foarte mari acum, nu mai e ca în trecut. Domnul Borcea greşeşte foarte mult cu aceste premieri"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.