Sporturi   •   Altele   •   SCRIMA

România a ocupat locul 10 la proba de sabie feminin pe echipe de la CM de scrimă

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 06 octombrie 2009

Echipa României s-a clasat, marţi, pe poziţia a zecea, din 22 de participante, la Campionatele Mondiale de scrimă din Antalya, după ce a pierdut în faţa reprezentativelor Poloniei şi Coreei de Sud la probele pe echipe de sabie feminin, informează site-ul oficial al competiţiei.



Echipa României, formată din sportivele Mihaela Bulică, Elena Munteanu, Bianca Pascu şi Andreea Pelei, a câştigat, în primul tur, întâlnirea cu Kazahstan, apoi a pierdut turul secund cu Polonia. În turneul pentru locurile 9-16, româncele au trecut de Spania şi Ungaria, pierzând apoi în faţa Coreei de Sud.



Tot marţi, a avut loc şi proba pe echipe de floretă masculin, iar România s-a clasat pe poziţia a 19-a, din 25 de participante, după ce a pierdut din primul tur, cu selecţionata Austriei. Cei patru sportivi români care au participat la această probă sunt Radu Daraban, Alexandru Daniel Diaconu, Virgil Sălişcan şi Iulian Teacă.

Sursa: MEDIAFAX

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.