Liga 1

Se retrag de la Poli

Articol de Dana Surulescu   —  miercuri, 07 octombrie 2009

Gemenii Karamian îşi vor prelungi angajamentele cu Timişoara pentru încă trei ani





Fraţii Karamian vor să-şi încheie cariera la Poli Timişoara. Artiom şi Arman s-au văzut cu patronul Marian Iancu după meciul cu Dinamo Zagreb şi au discutat despre prelungirea contractelor pe încă trei ani, actualele înţelegeri expirînd în vară. Oferta financiară e tentantă, Iancu propunîndu-le armenilor încă un milion de euro, la fel cum a făcut-o şi în ianuarie 2007. "După ce ne întoarcem de la lot cred că ne vom întîlni din nou cu şefii echipei şi 90 la sută semnăm, pentru că ne şi place  foarte mult aici, oraşul şi echipa, aici toată lumea e pentru Poli, iar domnul Iancu a fost corect cu noi", a spus Artiom (29 de ani).



Şi Iancu a confirmat că lipsesc doar semnăturile pe actele de prelungire. "Artiom şi Arman, alături de fratele lor mai mare sînt trei oameni deosebiţi. Ne despart foarte puţine lucruri, care nu sînt de netrecut din punctul meu de vedere. Dacă nu vor găsi ceva ultraofertant, cred că vor semna", a mărturisit Iancu.



Descătuşare cu Internaţional

Negocierile cu Poli au avut un efect pozitiv asupra armenilor, care au reuşit un meci prolific cu Internaţional Curtea de Argeş (3-0). Arman a dat două de pase de gol şi un gol, cea de-a doua reuşită a lui Poli, venind după o fază construită de cei doi fraţi. "Ne-am concentrat la maxim, ne-am pregătit doar să cîştigăm. Nu aveam nici o scuză dacă făceam egal, am pierdut prea multe puncte cu echipele mici, aveam nevoie de victorie", a spus Arman Karamian. Artiom l-a completat: "Toate contracanditatele noastre au făcut egal, era extrordinar de importantă victoria pentru noi. Am avut şi o perioadă mai urîtă după înfrîngerea cu Zagreb, nu era o atmosferă extrordinară. Dar cu această victorie e foarte bine, ne menţinem acolo în faţă, iar după meciul cu Ceahlăul putem fi chiar locul 1".





"După meciul cu Zagreb, am vorbit cu domnul Sabău, i-am explicat evoluţia mea. A fost important că a avut încredere din nou în mine şi mă bucur că nu l-am dezamăgit"

Arman Karamian





"Era foarte important să acumulăm mai mult curaj. Trebuie să continuăm tot aşa în campionat şi să ne calificăm în primăvara europeană. Dacă vom cîştiga cu Anderlecht, şansele cresc considerabil"

Artiom Karamian





FLASH



Conflict Sabău-Curtean

Mijlocaşul Alex Curtean (22 de ani), jucător adus pentru 1,2 milioane de euro de la Gaz Metan Mediaş, a intrat în conflict cu Ioan Ovidiu Sabău. Jucătorul a fost trimis la echipa secundă imediat după meciul cu Dinamo Zagreb, 0-3, în care a fost titular. Ieri, Curtean a jucat în Poli II - Viitorul Sînandrei, scor 0-0, şi, din cîte a povestit un apropiat al său, va avea mult de aşteptat pînă să revină la prima echipă. "L-a criticat pe antrenor imediat după un antrenament. În spatele său se afla secundul (Cojocaru, n.r.), care l-a auzit. Se întîmpla cu vreo două săptămîni în urmă. După meciul cu Zagrebul, în care Alex a jucat slab,  i-a venit şi lui Sabău apa la moară", a povestit sursa "Gazetei".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.