Balazs Borbely se va despărţi de Poli în iarnă şi va face memoriu la FIFA dacă nu i se plătesc restanţele financiare
Aventura lui Balazs Borbely (30 de ani) la Timişoara se va sfîrşi la fi nele turului. Borbely a prins ultima oară lotul la partida cu Alba Iulia (3-3) din etapa a 5-a, cînd Alexa a fost suspendat. A stat însă pe banca de rezerve şi nu a intrat nici un minut. “Acum aştept şi eu ceva, dar nici nu ştiu exact ce. Mă antrenez, fac ceea ce trebuie să fac în fi ecare zi. Am fost foarte dezamăgit, dar acum nici nu mă mai interesează. Am avut o discuţie şi cu conducerea şi cu domnul Sabău, asta este. Înţeleg dacă nu mai sînt dorit”, a explicat mijlocaşul, care a jucat cu Artmedia Bratislava în Liga Campionilor.
Borbely a încercat să ajungă la o reziliere amiabilă cu ofi cialii lui Poli, dar părţile nu s-au înţeles asupra detaliilor fi nanciare. “Înţeleg că nu mai joc, dar am un contract care trebuie respectat. Sînt nişte probleme fi nanciare care trebuie să se rezolve cumva. Altfel nu ştiu ce să fac… Va trebui să merg la FIFA, altă soluţie nu văd. Totuşi, nu vreau să se ajungă pînă aici”, a explicat Borbely.
DUSAN UHRIN JR. L-A VRUT
Dusan Uhrin a dezvăluit în urmă cu o lună că şi l-ar fi dorit pe Borbely la Mlada Boleslav: “Este un jucător de care am mare nevoie. Voi discuta cu cei de la Poli pentru a-l transfera”, a spus cehul. Conducerea lui Mlada nu a fost dispusă să plătească nimic pentru mijlocaş. “Ca jucător este un exemplu. Are o viaţă de profesionist, iar în teren joacă perfect tactic”, l-a lăudat Uhrin.
BALINT: “NU MI-A FĂCUT PROBLEME”
Gabi Balint a explicat că din punct de vedere disciplinar, Borbely nu i-a făcut probleme: “Din punct de vedere disciplinar, n-am avut ce să-i reproşez. În teren, însă mi-am dorit alt tip de jucător lîngă Alexa. Eu mi-am dorit un jucător mai agresiv în faza ofensivă, aveam nevoie de un jucător mai creativ. Acum concurenţa a şi crescut la Poli”, a spus fostul antrenor al timişorenilor.
BALAZS BORBELY
“Nu mai sînt un copil, am 30 de ani şi nu îmi bat joc de cariera mea Cine mă cunoaşte ca om şi ca fotbalist ştie că nu mă pretez la o viaţă nesportivă, cum s-a spus. Nici nu mă obosesc să răspund la asemenea tîmpenii”
MARIAN IANCU, patron Poli
“Dacă îşi va găsi o echipă, Borbely va fi lăsat să plece. Însă trebuie să fi e o soluţie viabilă şi pentru club”
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}