Liga 1

"Sapă" pentru Andone

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ioan Andone a transmis azi noapte că şeicul nu i-a permis eliberarea de contract. Pînă la noi ordine, echipa va fi condusă de Ion Marin

Aseară, la Dubai, şeicul lui Al Ahli Dubai şi Ioan Andone au avut şedinţă, dar concluzia nu îi poate mulţumi momentan pe roş-albi. Şeful grupării din Emirate nu permite încă rezilierea contractului antrenorului! "Mi-a spus clar, nu am cum să forţez lucrurile. Aşteptăm, vedem, e o situaţie bizară şi puţin delicată. Eu o să încerc să-mi fac treaba bine la Al Ahli, o zi, două, o săptămînă, o lună, cît se va putea, iar Ion Marin sînt sigur că va face treabă bună la Dinamo. Este un antrenor care poate face o echipă competitivă", a mărturisit azi noapte Andone.

Ieri după-amiază, timp de trei ceasuri, Cristi Borcea a dialogat cu Cornel Dinu şi cu Ion Marin la club. Roş-albii se aşteptau să aibă un răspuns negativ din partea lui Ando, dar acţionarii par dispuşi să-l aştepte o perioadă. Pînă cînd va putea prelua echipa, s-a convenit ca dinamoviştii să fie pregătiţi de Ion Marin, antrenor principal. Iar Cornel Dinu va ajuta cu sfaturi. "Săpăligă" va rămîne şi în viitorul staff tehnic, ca antrenor secund dacă Andone va prelua formaţia.

Şi liderii vestiarului au fost anunţaţi de aceste măsuri, astăzi urmînd să se pregătească la Săftica sub comanda lui Ion Marin. Deşi supăraţi pe o declaraţie a lui Andone, "sînt chemat doar cînd sînt sub contract cu alţii", şefii îl aşteaptă pe cel poreclit "Fălcosul" întrucît este şi garantul unei împăcări cu fanii.

Dinu consilierul lui Marin
La iniţiativa conducerii, Cornel Dinu se va implica în viitorul staff tehnic. Ca sfătuitor. Îşi va păstra funcţia de administrator delegat, dar va avea atribuţii de director tehnic. Are voie să vină cu sfaturi acordate antrenorului principal şi poate participa la şedinţele de pregătire, chiar dacă de pe margine. Totul, bineînţeles, în funcţie de programul lui Mister şi de starea sa de sănătate, una nu foarte bună.

Aşteaptă şedinţa Comitetului
"Cristi, nu putem schimba regulamentul după cum îţi vine ţie! Ce-ar zice, de exemplu, Craiova sau Vasluiul, care l-au dorit insistent pe Bergodi şi le-am tratat cu refuz?!" a fost mesajul primit de Borcea dinspre şefii FRF şi LPF cu privire la încercarea de a-l aduce pe ex-antrenorul Stelei în Ştefan cel Mare. Asta deşi, potrivit unor surse apropiate grupării "cîinilor", roş-albii semnaseră deja un precontract cu italianul. Borcea n-a renunţat definitiv, iar joi va propune în şedinţa Comitetului Executiv schimbarea regulamentului.

Nicolae Badea, preşedinte CA Dinamo
"Dinamo nu poate interveni, este exclusiv problema lui Andone cu Al Ahli. Ion Marin se ocupă în continuare de echipă, dar noi aşteptăm răspunsul lui Ando"

Niculae şi N'Doye, buni de joc la Braşov
Veşti îmbucurătoare pentru roş-albi: atacantul Marius Niculae şi mijlocaşul Ousmane N'Doye sînt apţi din punct de vedere medical să evolueze chiar din primul minut duminică, la Braşov. Primul n-a mai jucat de 6 săptămîni din cauza unor probleme la aductorul stîng, în timp ce senegalezul a ratat ultimele 20 de zile întrucît a avut o întîndere musculară.

Ultimele noutăţi

» Vizita
la Belgrad l-a ajutat totuşi pe Borcea. S-a împăcat în week-end cu bunul său prieten Marius Vizer, cei doi nemaivorbindu-şi după demiterea lui Bonetti.

» Matache
a început antrenamentele uşoare după entorsa suferită la glezna stîngă.

» Dănciulescu
a fost catalogat "magistral" de către ziariştii de la Marca după 0-0 cu Las Palmas. Atacantul, la al treilea meci pentru trupa lui Esteban Vigo, a avut o bară.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.