35 de oameni care asistau la un meci de fotbal pe stadionul Rufaro de Harare au fost răniţi, după ce o parte din tribuna unde aceştia stăteau s-a prăbuşit din cauza numărului foarte mari de spectatori, informează, marţi, cotidianul iberic Marca.
În prelungirile partidei amicale dintre formaţia CAPS United şi selecţionata statului Zimbabwe, foarte mulţi suporteri s-au apropiat de marginea terenului pentru a încerca să prindă tricourile aruncate de jucători, iar sectorul de tribună pe care aceştia stăteau s-a prăbuşit din cauza greutăţii.
Suporterii au căzut de la o înălţime destul de mare, dar unii dintre ei nu au fost răniţi grav şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Alţii însă au fost transportaţi la Spitalul Parirenyatwa, dar niciunul dintre ei nu a fost foarte grav rănit.
Acest incident nu este singular în Zimbabwe, dar cel mai cunoscut a avut loc în anul 2000, pe Stadionul Naţional al Sportului din Harare, atunci când 13 persoane au murit după ce o parte din arenă s-a prăbuşit.
NewsIn
International • Preliminarii CM 2010 • ZIMBABWE
35 de fani au fost răniţi după ce un sector din tribuna unui stadion s-a prăbuşit
Articol de Gazeta Sporturilor — marți, 13 octombrie 2009
{{text}}