Preliminarii CM 2010

Marian Iancu: "Ar trebui să ne bazăm mai mult pe tineri"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Marian Iancu, preşedintele celor de la Poli Timişoara a comentat evoluţia naţionalei în meciul cîştigat cu Feroe, 3-1.

"Mă bucur că Gigel Bucur a dat gol şi că a jucat în nota echipei. Este normal că au început mai temători, chiar dacă în faţă aveau o echipă mai slabă. Rădoi nu mai are cum să ajute naţionala, nu pentru că nu mai are calităţi, ci pentru că joacă unde joacă. În centrul apărării ar trebui să vină un Mera, un jucător de talie. Altfel, vom lua goluri din faze fixe, în continuare.

Publicul a fost super, disciplinat. Cel din Bucureşti a devenit mai pretenţios pentru că vede mai mult fotbal şi de aceea se întîmplă o situaţie deranjantă. Publicul de la Piatra-Neamţ s-a înscris în ceea ce mă aşteptam.

E bine că Varga se impune pe lîngă un Chivu, că apar alţi jucători valoroşi. Poate şi Marica se va linişti odată cu înaintarea în vîrstă. Trebuie să vină tinerii care să crească în 2-3 ani şi să meargă la un Campionat European. Nu vorbesc doar de Timişoara, pentru că şi Steaua sau Craiova  are jucători tineri talentaţi.

Ar trebui să ne angajăm fizic şi să ne luptăm cu ei. Şi veţi vedea atunci alt comportament din partea publicului, care vrea spectacol", a declarat Iancu, la televiziunea sport.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.