Fundaşul Statelor Unite Oguchi Onyewu s-a accidentat la genunchiul stîng în timpul meciului cu Costa Rica, scor 2-2, şi va lipsi aproximativ 3-4 luni, anunţă AP.
Acesta s-a accidentat în minutul 83 al unui meci fără miză pentru SUA, aceştia fiind deja calificaţi la CM 2010. Onyewu este a doua pierdere mare a americanilor, după ce Charlie Davies a fost implicat într-un accident de maşină care pune sub semnul întrebării şi participarea sa la Mondialul din 2010. Acest lucru a declanşat din nou o luptă între cluburi şi echipele naţionale, Milan cerînd să fie despăgubită de Federaţia Americană.
Adriano Galliani, preşedintele lui AC Milan, a răbufnit după aflarea veştii: "Sînt foarte nervos pentru că din nou echipele naţionale ne iau jucătorii şi noi îi pierdem din cauza accidentărilor. Este o problemă care trebuie rezolvată. Aşteptăm compensaţie financiară din partea Federaţiei Americane. Nu putem plăti un jucător care nu va putea evolua timp de şase luni!". Onyewu a apucat să joace într-un singur meci pentru AC Milan.
International • Preliminarii CM 2010 • AC MILAN
Războiul dintre cluburi şi naţionale a reînceput! Milan cere despăgubiri Federaţiei Americane după ce Onyewu s-a accidentat şi va lipsi 4 luni
Oguchi Onyewu, Onyewu, SUA, AC Milan
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 15 octombrie 2009
{{text}}