Fotbal   •   Liga 1

Oaspeţi răi

Articol de Mihai Mateaş   —  sâmbătă, 17 octombrie 2009

Internaţional n-avut pic de "respect" pentru gazde nici la Alba Iulia, reuşind a patra victorie în cinci meciuri jucate în deplasare





Doar 1.000 de albaiulieni au înfruntat frigul de ieri pentru a urmări din tribune derbyul suferinţei al acestei etape. Unirea şi Internaţional Curtea de Argeş au oferit însă un spectacol la fel de dezolant ca şi cel din tribune. Diferenţă uriaşă faţă de întîlnirea din sezonul trecut, cînd cele două echipe, în liga secundă, au reuşit un 3-3 de senzaţie. Primele douăzeci de minute au aparţinut gazdelor, care au şi reuşit deschiderea scorului, în minutul 17, cînd, centrarea lui Călin Cristea în careu a găsit un complice în fundaşul argeşenilor, Chiricheş, care l-a "bătut" pe coechipierul său, Marius Popa.



La cabine, argeşenii parcă au primit jăratic, pentru că s-au întors în teren avînd o cu totul altă atitudine. Care avea să şi dea roade, pînă la urmă. Stoianof (58) şi Kone (59) au reuşit să întoarcă soarta partidei în doar două minute.





"În repriza a doua, am găsit o Alba Iulia foarte slabă, faţă de ce au jucat în acest campionat. Ori am fost noi prea buni"

Ştefan Stoica, antrenor Curtea de Argeş



"A doua repriză a fost una dezastruoasă, pe fondul unei căderi fizice, ne-a lipsit prospeţimea, nu am putut alerga. Dar ne vom bate pînă la capăt!"

Adrian Falub, antrenor Alba Iulia





"Falub nu pleacă"

Deşi suporterii din tribune i-au cerut demisia antrenorului, la finalul partidei, Adi Falub nu e în pericol. "Scaunul lui Falub nu se clatină. Din punctul meu de vedere, pînă la iarnă nu vor avea loc schimbări. Jucătorii au fost nesimţiţi, am fost azi sub orice critică. Nu au avut dăruire, respect sau mîndrie pentru tricoul acestei echipe. Dacă nu cîştigăm la Piatra-Neamţ, situaţia noastră devine dramatică", a spus Marian Sarmeş, preşedintele CA al Unirii.



Ştirile meciului

>> Sorin Rădoi şi Andrei Poverlovici nu vor juca etapa viitoare, în deplasarea de la Piatra Neamţ. În urma cartonaşelor galbene încasate ieri, ambii jucători ai Unirii vor fi suspendaţi, ajungînd la cîte patru avertismente fiecare. Totodată, va lipsi Bălan, care a văzut ieri "roşu"

>> Fundaşul Andrei Poverlovici s-a accidentat serios la un duel cu Viera în minutul 74, fiind transportat de urgenţă la spital.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.