Doar în tribună aseară, din cauză că nu are încă drept de joc, ex-craioveanul va juca week-end-ul viitor în derby
Andrei Marinescu, 24 de ani, a făcut praf meciul pentru ai lui. Şi îşi pierde locul de titular, care urmează să fie preluat de Mircea Bornescu! Ex-craioveanul va debuta în derby-ul cu Steaua, etapa viitoare! Portarul adus din Bănie încă nu are drept de joc, dar actele se vor rezolva zilele viitoare. Bornescu, 29 de ani, a stat aseară în tribună.
"Sistemul 0-4-4-2"
În schimb, Marinescu are pe conştiinţă trei dintre cele patru reuşite ale ardelenilor: doar golul marcat de Mureşan nu i se poate imputa. În rest, a fost lent în reacţii la prima reuşită a lui Nei, a ieşit hazardat din poartă la a doua, boxînd pe lîngă minge, iar la lovitura liberă a lui Mureşan balonul i-a sărit din piept la Peralta, care a marcat. Rapidistul a intrat în gura fanilor, care l-au apostrofat dur, cea mai blîndă fiind remarca unui suporter de la tribuna I: "Marinescu a inventat sistemul 0-4-4-2".
Hizo a vrut să-l schimbe de la pauză, dar n-a riscat cu folosirea rezervei Drăghia, un puşti de 19 ani de la Rapid II. Tînărul a stat pe bancă fiindcă al doilea portar, Straton, e accidentat.
"Bornescu are semnat contract cu Rapid de multă vreme. Marţi o să fie oficial al nostru"
George Copos, patron Rapid la GSP TV
Fotbal • Liga 1 • RAPID - CFR CLUJ 1-4
Bornescu intră cu Steaua!
Articol de Remus Răureanu — duminică, 18 octombrie 2009
{{text}}