În minutul 86 al întîlnirii dintre Astra şi Craiova, Eugen Trică, nemulţumit de o decizie a arbitrului Alexandru Deaconu, se repede la "centralul" partidei pentru a-i cere socoteală şi aproape că îl loveşte pe acesta. Colegii săi reuşesc cu greu să îl oprească pe mijlocaş, în timp ce Deaconu îi arată direct cartonaşul roşu.
Eugen Trică nu se află la prima abatere în acest sezon, el provocîndu-i pe suporterii Stelei pe cînd evolua în tricoul CFR-ului.
Gestul agresiv al lui Trică a uluit nume mari ale arbitrajului românesc:
"Îl cunosc pe Trică, este un om pe care îl simpatizez şi cu care sînt prieten, însă gestul său este incalificabil. Nu ştiu de ce a reacţionat în felul ăsta, el nu ar face rău nici unei muşte. Nu ştiu ce pedeapsă va primi, nu sînt eu în măsură să spun asta. În orice caz a fost surprinzător gestul lui", a spus Ion Crăciunescu pentru gsp.ro.
"Judecarea va fi foarte dură în cazul lui Trică din partea Comisiei de Disciplină a LPF. Gestul lui a fost unul reprobabil. Probabil şi arbitrajele de care se plîng şefii Craiovei au condus la această stare de tensiune, însă în nici un caz nu trebuie să reprezinte acest motiv o scuză pentru lovirea unui arbitru. Trebuie să înţelegem şi supărarea lui Adrian Mititelu, dar nici Vasile Avram nu are vină", a spus şi fostul şef al CCA, Aron Huzu, pentru gsp.ro.
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că nu a văzut gestul lui Trică în timpul meciului, ci abia în timpul intervenţiei la GSPTV: "Aoleu!! Abia acum văd ce a făcut! E un gest urît, nici nu îmi vine să cred că e în stare de aşa ceva. Probabil pune prea mult suflet la echipă. Presiunea e de vină. Nu e un gest ieşit din comun, nu a lovit pînă la urmă pe nimeni"
Eugen Trică a încercat să se apere, spunînd că nu a vrut să îl lovească pe arbitrul Deaconu şi şi-a cerut scuze acestuia. "Vreau să-mi cer scuze de la colegii mei şi de la arbitrul Deaconu. Am avut o ieşire necontrolată pe care o regret. Eu nu am vrut să îl lovesc pe arbitru, am vrut să îi dau peste cartonaş. Ne-am antrenat două săptămîni degeaba şi poate şi asta ne-a afectat atît de mult. E normal să se ia masuri împotriva mea", a spus Trică la Fanatik Show, pe DigiSport
{{text}}