Liga 1

Meciul de pe tavan

Articol de Remus Răureanu, Cristina Negrilă  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Portarul a plîns în vestiar şi s-a chinuit pînă dimineaţă să adoarmă: "Stăteam în pat şi-mi treceau toate fazele prin cap"


Ieşiri greşite pe centrări, mingi care îi săreau din piept direct în picioarele adversarilor, trei goluri pe conştiinţă. Meciul de coşmar Rapid - CFR 1-4 s-a terminat pentru Andrei Marinescu abia duminică dimineaţă. Noaptea şi-o petrecuse gîndind la dezastrul de pe teren. "Stau în pat. Mă uit pe pereţi, ce altceva mai pot să fac? Aveam contractură, dar am ţinut să joc şi uite cum a ieşit!", a povestit portarul la cîteva ore după partidă.

A plîns
Portarul ajunsese primul în vestiar la final, unde colegii l-au găsit cu lacrimi în ochi. Dintre coechipieri, Cesinha plîngea şi el. Lazăr a încercat să-l încurajeze: "Marine, n-o să te acuze nimeni, stai liniştit. Doar nu te laşi de fotbal că ai greşit într-un meci!". Echipa s-a întîlnit şi cu Copos la sfîrşitul partidei. "Andrei, trebuie să-ţi revii, n-ai ce să faci. Eu nu te consider vinovat", i-a zis patronul lui Marinescu.

Neantrenat
Goalkeeperul de 24 de ani nu s-a antrenat aproape deloc în săptămîna dinainte de CFR. "Mă durea rău piciorul, dar am făcut pregătire doar ca să fiu pe teren, să simt poarta în spate. Doctorul voia să îmi facă infiltraţii sîmbătă, dar am refuzat, mi-a fost frică să nu se agraveze leziunea", a explicat Marinescu.


15 meciuri are Marinescu în Liga I. E la Rapid de 14 ani, dar la un moment dat a trebuit să ia o pauză de doi ani, din cauza unei hepatite


"Am fost acuzat că nu l-am schimbat pe Marinescu la pauză, dar cu cine? Drăghia e un copil de 19 ani, nu puteam să-l bag într-un asemenea moment, poate îi distrugeam cariera"
Viorel Hizo, antrenor Rapid


"100 la sută joacă Bornescu"
Copos a anunţat ieri că Bornescu (29 de ani) va debuta în vişiniu pe Ghencea: "Mircea e un mare rapidist şi acum e al nostru sută la sută şi e gata de Steaua, graţie lui Adrian Mititelu, un om extraordinar. Bornescu mi-a dat un SMS la un moment dat, cu care m-a convins să fac tot ce depinde de mine ca să-l transfer, mi-a scris cuvinte care m-au emoţionat. Nu e adevărat că ar fi gras, e într-o formă excelentă, fiindcă se pregăteşte cu noi de trei săptămîni".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.