Tenis

Rachete obosite

Articol de Luminiţa Paul  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Jucătorii de plîng din cauza sezonului încărcat, responsabilii tac şi numără banii de la Shanghai

E final de sezon pentru tenis. Încă vreo cîteva turnee, între care şi cele ale Campionilor şi Campioanelor, ultimul act al Cupei Davis şi gata! Vine marea lună de pauză, decembrie. Mare şi singură, rotundă şi frumoasă precum un glob din bradul de Crăciun. Atît au jucătorii şi jucătoarele vreme de odihnă într-un an întreg, unde mai pui că mulţi o folosesc nu pentru vacanţe cu destinaţii exotice, ci pentru pregătire fizică în vederea lui 2010. La finele lui 2008, spre exemplu, Verdasco asuda în Las Vegas, alături de preparatorul fizic al lui Agassi, Gil Reyes, iar Roddick ţinea dietă şi trăgea de fiare la sfatul noului, pe atunc, antrenor al său, Larry Stefanki.

Semnele că anul e prea lung şi prea încărcat au început însă să se vadă. În turneul de Masters 1000 de la Shanghai, de săptămîna aceasta, au fost nu mai puţin de nouă abandonuri, fără a-i mai pune la socoteală pe cei care nu s-au dus acolo dintr-un bun început, din cauza accidentărilor sau epuizării, Federer şi Murray. Oboseala după un sezon istovitor se vede în evoluţii, în timpul meciurilor, arătîndu-se nu doar în plan fizic, ci şi în cel al ideilor de joc. Blocaj, criză, genunchi, încheietură, iar genunchi, umăr, din nou încheietură, muşchi abdominali, spate, picior, gleznă, un turneu-infirmerie cu premii de 3,24 milioane de dolari.

Săptămîna trecută, Roddick reclama lungimea şi dificultatea sezonului. Tocmai se accidentase, punîndu-şi în pericol participarea la Masters. Îl dădea de exemplu pe Nadal, victimă anul acesta a două probleme medicale, genunchi şi abdominali, care l-au scos din circuit şi din ritm pentru cîteva luni. Spaniolul a fost imediat de acord, el ştiind mai bine ca oricine ce înseamnă solicitarea fizică. Pînă şi Federer şi-a luat o perioadă de odihnă înaintea Turneului Campionilor. ATP-ul oare nu ştie toate aceste lucruri, care îi afectează în primul rînd pe jucătorii de top, cei care sînt şi obligaţi să participe la toate turneele mari? Ba da, ştie. Şi tocmai de aceea le cere zeci de scutiri medicale, parafate de doctori acreditaţi, pentru a se asigura că nu trag chiului preţ de o săptămînă, să meargă şi ei la plajă pe undeva. Ştie, dar nu spune nimic. Pînă acum, Roddick, Nadal şi ceilalţi au vorbit doar pentru urechi înfundate. Cînd Shanghai-ul pune la bătaie atîtea milioane, şi nu e singurul caz, ce mai contează un genunchi sucit? Doar e criză, nu?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.