Fotbal   •   Liga 1   •   TRANZACŢIE

Dinu Gheorghe: "Vorbesc în fiecare săptămînă cu Copos, nu cred că vinde Rapidul"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 20 octombrie 2009

Preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe, a declarat că nu crede că acţionarul majoritar George Copos va vinde clubul Rapid omului de afaceri german Lutz Stache.



"Eu nu cred că George Copos pleacă de la Rapid, e prea complicat să se facă o asemenea tranzacţie în situaţia în care e Rapidul acum", a spus Dinu Gheorghe.



Întrebat dacă ar reveni la Rapid dacă noul proprietar Lutz Stache i-ar face o ofertă, Dinu Gheorghe a răspuns: "Nu ştiu dacă m-aş întoarce în cazul unei oferte, dar ce, pleacă domnul Copos de la Rapid? Staţi să-l vedeţi plecat. Eu vorbesc în fiecare săptămână cu el şi nu cred că pleacă".



La jumătatea lunii august, un grup de investitori germani a început negocierile cu George Copos pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni al SC FC Rapid SA, conform afirmaţiilor omului de afaceri Mihai Voiculescu, reprezentantul la Bucureşti al potenţialilor cumpărători.



La 29 septembrie, acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că a discutat cu Lutz Stache, unul dintre investitorii germani interesaţi să cumpere clubul giuleştean, menţionând că cel mai probabil vânzarea se va finaliza la mijlocul lunii noiembrie.



sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.