La Glasgow, Petrescu şi jucătorii au fost mereu în centrul atenţiei, fiind urmăriţi de colecţionarii de autografe
Dacă în România nu se bucură de mulţi fani, ialomiţenii s-au simţit adevărate vedete în Scoţia.
Dan Petrescu şi elevii săi au fost vînaţi de colecţionarii de autografe, mai ales la antrenamentul oficial. Înarmaţi cu cataloage speciale, aceştia au stat în frig şi în ploaia măruntă pentru a-şi vedea colecţiile îmbogăţite.
Dennis Micknal, un pensionar în vîrstă de 76 de ani, era cel mai bucuros pentru semnăturile obţinute: "Am în colecţia mea autografe de la Dinamo şi Steaua din anii '80, aşa că nu puteam rata ocazia cu Urziceni, mai ales că la vîrsta mea nu ştiu dacă îi mai prind pe aici", a glumit decanul colecţionarilor.
Printre inediţii vînători de autografe s-au strecurat şi mai mulţi tineri.
Aceştia, dotaţi cu mobile de ultimă generaţie şi cu camere foto, au venit special pentru a se poza cu fotbaliştii Unirii, dar în special cu Dan Petrescu, căruia i-au transmis: "Petrescu, great man!". Unul dintre puştani era îmbrăcat cu un tricou de joc pe spatele căruia era înscripţionat numele antrenorului Unirii.
International • Europa League • UNIREA URZICENI
Vedete în Insulă
Articol de Cristian Roman — miercuri, 21 octombrie 2009
{{text}}