Altele

Camelia Potec: "Nu vine la Izvorani"

Articol de Mirela Neag  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Camelia Potec a anunţat din Franţa că antrenorul său, Philippe Lucas, a refuzat oferta COSR de a antrena în România


"Philippe Lucas nu poate veni să antreneze în România", a declarat Camelia Potec, care-şi continuă pregătirea în Franţa. Campioana olimpică de la Atena 2004, care e antrenată de un şi jumătate de Philippe Lucas la un club francez, a precizat că profesorul său urmează să semneze totuşi un contract cu forul olimpic român.

"Am discutat cu Lucas şi cu Potec. Noi le-am făcut o ofertă legată de Izvorani, dar am înţeles că nu e posibilă. Ne-ar fi plăcut să-l avem pe Lucas în România. Acum aşteptăm din partea tehnicianului francez un program care să aibă punctul final Londra 2012, cu obiective intermediare", a precizat ieri Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR. Acesta ar urma să fie discutat pentru a-i include pe cei doi în programul de susţinere pentru JO 2012.

În luna septembrie, Camelia Potec a anunţat că în cazul în care autorităţile române nu vor găsi o soluţie pentru a-l remunera pe Philippe Lucas, pentru faptul că o antrenează, va renunţa la sport. Octavian Morariu, preşedintele COSR, i-a făcut apoi o ofertă francezului de a veni în România pentru a antrena o grupă de înotători români la Izvorani, grupă din care să facă parte şi Camelia Potec.


"Camelia Potec nu ne-a anunţat nimic. Noi ne-am onorat toate obligaţiile faţă de Philippe Lucas"
Ştefan Iamandi, secretar general FRN


30 de ani va avea Camelia Potec la JO de la Londra 2012

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.