Superreportaje

Gicu e încă aici

Articol de Cristian Marinescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Azi, la doi ani de la dispariţia lui Dobrin, FC Argeş e aproape de colaps. Sîmbătă, jucătorii au jucat şi au cîştigat la Mioveni doar din respect pentru "Prinţul din Trivale" 

Dobrin a coborît din legendă şi a mai cîştigat un meci cu FC Argeş. Azi se împlinesc doi ani de la moartea "Gîscanului", fotbalistul nepereche din Trivale, care abia împlinise 60 de ani. Iar clubul piteştean e în criză. Penescu e încă în arest, echipa a fost retrogradată, salariile jucătorilor n-au mai fost plătite de 3 luni. Şi totuşi, FC Argeş conduce în seria a 2-a a ligii secunde.

"Jucăm doar pentru Dobrin"
Sîmbătă, piteştenii au intrat pe terenul din Mioveni cu un banner pe care scria: "Jucăm doar pentru Dobrin". L-au dat apoi galeriei. A fost forma lor de protest la degringolada de la club. Un meci nebun, cu 13 "galbene" şi 4 eliminări, pe care l-ar fi pierdut cu 3-0 dacă nu se prezentau, a fost cîştigat totuşi de piteşteni cu 1-0. Pentru Dobrin. Cu Dobrin. Pe stadionul din Mioveni s-a păstrat un moment de reculegere, în timp ce clopotele bisericilor din oraş răsunau în memoria "Prinţului din Trivale".

Fanii au mers pe jos 23 de kilometri
Suporterii lui FC Argeş au ţinut să cinstească memoria fostei glorii cu un marş special. S-au strîns cîteva zeci în faţa Primăriei Piteşti. Au scandat: "Dobrine, Dobrine, ţara plînge după tine!" şi "De cînd nu mai veghezi asupra noastră, Argeşul a rămas o glumă proastă!". Apoi s-au încolonat şi au pornit pe jos spre Mioveni, 23 de kilometri. "Nu ne e greu, mai ales că o facem în memoria lui Dobrin. N-o să-l uităm niciodată", spuneau fanii.

"Acum are salcia lui"
Tot sîmbătă, Gica Dobrin, soţia fostului fotbalist, însoţită de Dănuţ, fiul celor doi, a organizat la mormîntul din cimitirul "Sf. Gheorghe" o slujbă de pomenire. "Au trecut doi ani grei. Dar Gicu e mereu lîngă mine, lîngă piteştenii lui, care nu l-au uitat", a spus Gica printre lacrimi. Salcia din apropierea mormîntului i-a trezit amintiri: "Tot timpul spunea că vrea să punem una în curte, să se odihnească la umbra ei. N-am mai apucat. Acum are salcia pe care şi-a dorit-o".

» CARTE DE VIZITĂ

Nicolae DOBRIN 
Data naşterii: 26.08.1947, la Piteşti
Debut în Divizia A: 01.07.1962, Ştiinţa Cluj - Dinamo Piteşti 5-1
A jucat la: Dinamo Piteşti (1962-1967), FC Argeş (1967-1980 şi 1982-1983), CS Tîrgovişte (1981-1982)
Meciuri/goluri în Divizia A: 408-111
Meciuri/goluri în cupele europene: 25-8
Debut în echipa naţională: 01.06.1966, RFG - România 1-0
Meciuri/goluri în echipa naţională: 47-6
Palmares: Campion al României cu FC Argeş (1972 şi 1979)

Ionuţ Badea, antrenor FC Argeş
"Dacă nu eram aproape de împlinirea a doi ani de la moartea lui Dobrin, nu jucam la Mioveni. Am făcut-o pentru el. Dar dacă situaţia nu se schimbă la club, nu ne prezentăm la următorul meci"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.