Campionate

Flores: "Trebuie să o duc pe Atletico în Liga Campionilor!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Noul antrenor al lui Atletico Madrid, Quique Sanchez Flores, care a fost prezentat oficial luni, a afirmat că îşi doreşte să califice echipa în sezonul viitor al Ligii Campionilor, deşi formaţia ocupă locul 17 în campionat, informează AFP.

"Atletico trebuie să se califice în Liga Campionilor. Cred în puterea acestui lot şi sunt sigur că moralul jucătorilor se va reface", a spus Sanchez Flores, fost antrenor la Getafe, Valencia şi Benfica. El l-a înlocuit la club pe Abel Resino, demis din cauza rezultatelor slabe ale formaţiei.

Gruparea din Madrid a câştigat un meci în acest sezon, iar în campionat ocupă locul 17, cu 7 puncte după 8 etape.

"Vreau să mă ridic la înălţimea acestui club şi avem tot ce ne trebuie pentru a fi din nou mari", a mai afirmat tehnicianul în vârstă de 44 de ani, care va conduce echipa în primul său meci marţi, în Cupa Spaniei.

Atletico Madrid a câştigat de 9 ori campionatul Spaniei, ultima dată în 1996.

NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.