Liga 1

Marian Iancu despre Iuliu Mureşan: "Mureşan? Un slujbaş!"

Articol de Adrian Bucur  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Patronul lui Poli, Marian Iancu, îl contrează dur pe preşedintele clujenilor, dar se ia şi de propriii fani şi jucători

- Domnule Iancu, a fost mai bună Poli cu CFR decît cu Anderlecht? Ambele meciuri s-au terminat 0-0.
- Avem o echipă ofensivă, indiferent de ce spun unii sau alţii. Din păcate, unii jucători care ar fi trebuit să regleze jocul au intrat şi l-au plafonat. Vrsici a avut o evoluţie dezolantă. Apoi Parks o ţine într-o veselie, el e într-o vacanţă continuă. Efectiv mă irită.

- Iuliu Mureşan a declarat că arbitrajul a fost afectat de presiunea pusă de dumneavoastră înaintea meciului.
- El este doar un slujbaş, un angajat care are frica locului de muncă. Nu putea să spună că la un moment dat echipa lui n-a mai contat în meciul cu noi. Şi dacă mă provoacă poate îmi aduc aminte şi faptul că am avut un penalty clar la Bonfim în prima repriză.

- Sînteţi pe primul loc, dar unii suporteri tot par nemulţumiţi, spun că unicul atu al lui Sabău acum este clasamentul.

- Este imposibil să mă ancorez într-un discurs tehnico-tactic cu unii dintre fani. Preocuparea mea este să-i acord antrenorului suportul emoţional de care are nevoie pentru a nu cădea în capcana unora.

- Acceptaţi ideea că lumea nu mai vine la stadion din cauza jocului?
- Pot să accept ideea că a fost o problemă cu preţul biletelor şi că bugetul unei familii ar fi putut să sufere. Urmăresc ce se discută pe site-uri şi sînt vreo cinci dobitoci care încearcă să-i influenţeze şi pe alţii. Asta nu înseamnă că nu voi spune dacă văd greşeli în jocul cuiva.

Marian Iancu, patron Poli
"Ştim cum trebuie să abordăm jocurile cu Astra şi cu Steaua pentru a avea două victorii la finalul acestei săptămîni"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.