Liga 1

Danşa şi Bordean au fost trimişi să arbitreze la judeţ şi vor fi retrogradaţi definitiv din lotul A

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Comisia Centrală a Arbitrilor a decis ca arbitrii Ciprian Danşa şi Marian Bordean să fie puşi la dispoziţia AJF-urilor până la 31 decembrie, în urma greşelilor comise în acest sezon, iar din ianuarie 2010 vor fi retrogradaţi definitiv din lotul A, au declarat, pentru NewsIn, surse din CCA.

"Atunci când ai atâtea reţineri de la delegări în numai 11 etape şi când faci asemenea greşeli, e clar că e ceva în neregulă. În cazul amândurora a fost vorba de decizii care au viciat rezultatele. Ei ar fi putut excluşi din arbitraj pe viaţă, dar Comisia a fost mai blândă şi a decis doar o retrogradare", a afirmat sursa citată.

Astfel, Danşa şi Bordean vor conduce meciurile din campionatul judeţean Bihor, respectiv Sibiu, iar după 1 ianuarie 2010, AJF-urile vor hotărî dacă vor fi retrogradaţi în lotul B sau lotul C. În cazul amândurora, ţinând cont că sunt recidivişti şi au mai fost retrogradaţi o dată în carieră, nu va mai fi luată niciodată în discuţie promovarea în lotul de elită.

Ciprian Danşa (Oradea) a condus partida Dinamo-Gloria Bistriţa, scor 1-1, în care nu a acordat un penalty clar în favoarea gazdelor, în prelungiri, în timp ce Marian Bordean (Sibiu) a fost sancţionat pentru prestaţia slabă de pe parcursul acestui sezon.

Vezi mai jos rezumatul partidei Dinamo - Gloria Bistriţa şi fazele incriminate de oficialii din Ştefan cel Mare



NewsIn

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.