Liga 1

Pro-Crăciunescu

Articol de Eduard Apostol, Ioana Mihalcea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamoviştii îl strîng cu uşa pe Avram, transmiţînd că vor susţine demiterea lui şi impunerea în fruntea CCA a rivalului bucureşteanului

"Nu este bine să te pui cu Dinamo!" este mesajul pe care acţionarii din Ştefan cel Mare l-au transmis în ultimele zile preşedintelui CCA, Vasile Avram, pe care l-au ameninţat voalat cu demiterea. Roş-albii au fost dezavantajaţi flagrant în 4 din cele 11 etape şi se consideră vînaţi de către arbitri. "Cîinii" i-au transmis lui Avram că nu există decît două posibilităţi: ori va asigura la meciurile lui Dinamo arbitraje echidistante, ori cei din Ştefan cel Mare vor cere demiterea lui! "Iar în locul lui Avram îl vom susţine pe Ion Crăciunescu!" a fost afirmaţia cu care a fost ameninţat actualul conducător al CCA, duşmănia dintre cei doi foşti arbitri fiind binecunoscută. Culmea este că dinamoviştii preferă să-l susţină pe oltean, deşi s-au contrat acum două luni cu el, după ce Teo Crăciunescu i-a dezavantajat la meciul cu Internaţional (0-1)!

Vasile Turcu a precizat ieri: "Arbitrii trebuie «bătuţi» disciplinar, scoşi din fenomen, dacă greşesc. Vasile Avram să-şi dea demisia de onoare, nu e bun să fie conducător. E ca şi cum aş zice eu că am 1,80 de metri. Crăciunescu ar fi o soluţie. E puternic, tipul acesta de şef al CCA ne trebuie".

Danşa a fost retrogradat!
Ieri, CCA a decis să-l scoată din Lotul A pe Ciprian Danşa, arbitrul de la Dinamo - Gloria Bistriţa 1-1. "Nu e admisibil să nu vezi două penalty-uri clare. El a fost promovat, retrogradat, iarăşi repromovat şi acum, definitiv, din nou retrogradat", a declarat aseară unul dintre membrii CCA. De asemenea, a fost trimis la Lotul B şi Marian Bordean, "centralul" din Sibiu avînd mai multe etape de suspendare în actualul sezon, cele mai multe după meciul Alba Iulia - Braşov 0-1, cînd n-a văzut două penalty-uri pentru gazde.

Vasile Turcu, acţionar Dinamo
"Sîntem vînaţi de arbitri, cred că li s-a zis să ne-o coacă! Nu am nimic cu Avram, dar nu poate să facă faţă. E moale, e slab, ar trebui să fie puternic, un bun manager, cu autoritate"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.