Cupa Romaniei

Leka noşt, deţa!

Articol de Alin Fornade  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Bibişkov le-a reamintit steliştilor refrenul desenelor animate difuzate de televiziunea bulgară înainte de '89, "Noapte bună, copii!"

Bistriţa începe cu Coroian fundaş central. Cu cîţiva ani în urmă am fi zîmbit cu subînţeles văzînd găselniţa Gloriei. Pădureanu şi Halagian ştiu de ce. S-au schimbat multe între timp. Chiar şi la Steaua. Cupa nu mai e o povară, ci un obiectiv. Bistriţa începe curajos, încurajată de un stadion aproape plin.

Ridiculizat pentru grija cu care-şi aranjează freza, Dayro a fost inima Stelei în prima repriză. După un şut slab (18) şi o lovitură de cap ce nu cadrează buturile (23), columbianul zăpăceşte defensiva ardeleană cu un călcîi ( 25). Coro se descurcă ca stoper. Bistriţa are curaj, doar e "acasă". Rada ezită, profită Keita, dar Tătăruşanu respinge (30). Hora, blocat de portar, şi Keita, lob, sînt aproape să deschidă scorul. Prima repriză se încheie cu "capul" lui Tibi Moldovan, scos de sub transversală de Tătăruşanu.

Cap la cap
Stoichiţă schimbă sistemul la pauză, mizînd pe un modul 4-4-2. O decizie inspirată, pentru că Steaua ratează ocazii la foc automat, Szekely (59), Dayro (60), Grzelak (62), Rada (68). Tensiunea creşte. Dayro e gata-gata să fie din nou erou, însă nu prinde colţul lung (75). Cînd golul Stelei părea iminent, Onicaş este eliminat uşor şi Bistriţa reintră subit în joc. Rada e foarte aproape de un autogol după o centrare vicleană a lui Keita (83).

E frig, tabela e îngheţată şi intrăm în prelungiri. Se joacă pe contre.  Borbely (94) scapă de Baciu şi trage pe lîngă, Dayro şi Bibişkov nu se înţeleg şi strică o fază (96). "Csaba, joci la ei?", îi strigă Halagian lui Borbely. "Da!", îi răspunde Borbely, trăgînd cu ochii închişi în Tătăruşanu (100). Steaua îşi arată din nou colţii. Mingea expediată de Bicfalvi muşcă din transversală (104). Ajungem la penalty-uri? Dayro răspunde pozitiv. Nu dă gol din situaţii clare! Şi îl lasă pe Bibişkov să prelungească drama Stelei, care n-a mai cîştigat Cupa de 10 ani.

Kovacs, pro-Bistriţa
"Centralul" Istvan Kovacs a luat două decizii greşite, ambele contra Stelei. În prima repriză n-a dat un penalty la un fault în careu asupra lui Ovidiu Petre, iar pe final a dezechilibrat meciul, cînd l-a eliminat prea uşor pe Onicaş.

În minutul 81, la o fază neutră petrecută la jumătatea terenului, mijlocaşul a avut un duel fizic cu Borbely, iar atacantul Bistriţei a căzut secerat, invocînd faptul că a fost lovit de stelist. Pe reluări se vede însă că Onicaş vrea să ia prim-planul şi îl atinge uşor pe adversar, fără intensitate.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.