Cupa Romaniei

Pădureanu: "Nu mă pricep la arbitraj, dar Kovacs mi s-a părut foarte bun aseară"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a comentat calificarea echipei sale în sferturile de finală ale Cupei României şi spune că prestaţia lui Istvan Covacs în partida cu Steaua nu poate fi pusă sub semnul întrebării.

"Secretul rezultatelor bune din ultimul timp? Ne-am revizuit atitudinea faţă de fotbalişti şi i-am dat încredere totală lui Halagian. Experienţa sa ne este de mare folos şi îl susţinem indiferent de hotărîrile pe care le ia. Nu cred că Gloria a fost superioadă Stelei, am făcut o primă repriză foarte bună, iar a doua şi prelungirile cred că au aparţinut roş-albaştrilor.

Nu mă pricep la arbitraj, fazele pe care le incriminează Steaua sînt sensibile. E un obicei la noi ca atunci cînd nu iese bine să fie dată vina pe brigada de arbitri. Nu cred că prestaţia lui Kovacs a decis soarta calificării, la eliminări a avut dreptate, iar alte decizii majore nu cred că-i pot fi imputate. Mie mi s-a părut că a condus foarte bine jocul.

Oricum, cred că ar trebui să vorbim mai mult despre fotbal. Primele 45 de minute ale jocului de ieri au oferit cel mai bun fotbal jucat la Bistriţa în ultimii 10 ani", a spus Pădureanu pentru gsp.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.