Durerile lui Adrian Goreac

A incaruntit, are parul alb, dar inca ii curge prin vene gimnastica. Ar vorbi oricind ore in sir despre concursuri, despre paralele, sol, birna sau sarituri. Nu mai vrea insa sa auda de perioada in care el a fost tehnicianul echipei feminine, in special de anul '90. "Amintirile dor. Anii 1982-1990, cit am stat in fruntea echipei, sint cei mai frumosi ani din viata", spune Adrian Goreac. Omul care le-a adus pe podiumul olimpic sau mondial pe Ecaterina Szabo, Aurelia Dobre sau Daniela Silivas nu mai vrea sa vorbeasca despre gimnastica romaneasca. I s-a intors spatele in 1990, fara motiv, si si-a gasit alinarea in Franta, la Dijon, acolo unde traieste alaturi de copilul sau in virsta de 22 de ani si de sotie.



- Domnule Goreac, de ce ati plecat din Romania in 1990?

- Nu vreau sa vorbesc despre acea perioada. Daca in 17 ani de zile nu mi-am spus oful, de ce acum? Atunci s-au spus numai aberatii, numai minciuni. Nimeni nu m-a intrebat si pe mine... Am ramas cu rani adinci, care nu se vor vindeca niciodata.



- Aveti prilejul sa vorbiti acum...

- Unei singure persoane m-am confesat. Era prietena de familie. Doina Stanescu m-a ascultat, a vrut de multe ori sa-mi scrie povestea vietii. Am rugat-o sa nu o faca si mi-a indeplinit dorinta. Acum, cind Doina nu mai e, parca imi pare rau.



- Totusi, ce s-a intimplat in 1990, de ce ati fost dat afara de la lot?

- Nu am fost dat afara, a fost un mod mai original de a-mi spune ca nu mai au nevoie de mine. Au desfiintat lotul national. si m-au trimis la Sibiu, sa predau la un liceu. Scuzele de atunci au fost ca Ministerul Sportului a desfiintat pregatirea centralizata de la Deva.



- Ati ales Franta!

- Atunci am primit un contract pentru un an. Am acceptat tocmai pentru a mai uita ceea ce mi se intimplase in Romania. si uite ca am ajuns in al 17-lea an aici, la Dijon!



- Va mai ocupati de gimnastica?

- Nu. Am considerat ca-mi ajunge si mie. Acum lucrez la Primaria din Dijon.



- Ati mai pastrat legatura cu cineva din gimnastica romaneasca?

- Nu. Am ramas prieten cu Octavian Belu si Adrian Stoica.



- Cunoasteti scandalurile din gimnastica romaneasca? Cu modificarile de virsta, cu epuizarea la lot, cu tratamentele hormonale, cu fuga din cantonamente?

- Am citit si eu. Modificarile de virsta erau dictate de sus. Pentru cei de la Partid, nu exista moralitate in sport. Cit de moral era sa iei niste studenti sa-i pui sa lucreze in vacanta lor de vara la cules porumb, la Canal chiar?



- Despre "lagarul de la Deva", cum a fost el denumit?

- Democratia in Romania a fost un pic inteleasa prost dupa 1990. si eu am stat in "lagarul de la Deva". Trebuie sa te supui unui program. Nici unui antrenor nu i-ar conveni sa-si vada a doua zi elevele surprinse de paparazzi vomind sau bete. In momentul in care ele aleg libertatea de a fugi din cantonamente, la ora unu noaptea, eu nu le-as mai fi primit inapoi.



- Ati batut vreodata vreo sportiva?

- Nu, categoric nu! Aaa, sigur ca le-am mai dat cite o palma. Daca au facut ceva mai putin ortodox, le-am pedepsit. Citeodata pedeapsa de moment era acea palma parinteasca.



- Care v-a fost fost preferata? Cu cine ati lucrat cel mai bine?

- Cu toate deopotriva. Daca as numi una s-ar supara celelalte. Totusi, as putea spune ca preferate mi-au fost cele care nu au ajuns niciodata pe podium, care au muncit, au vrut totul, dar nu au avut harul gimnasticii, talent.



- Va veti mai intoarce acasa, in Romania?

- Nu, vin doar in vacante. In rest, nu mai inteleg nimic din ce se intimpla in Romania.