Liga 1

Fără golgeter

Articol de Dana Surulescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dorin Goga este la o clinică din Stuttgart pentru a-și trata o lovitură în talpă

Golgeterul lui Poli, cu 5 reușite, Dorin Goga (25 de ani), va absenta în meciul de mîine, de la Timișoara, contra Stelei. După ce a suferit o lovitură puternică în talpă la meciul cu Anderlecht (0-0), “Poetul”, care a ratat și derby-ul cu CFR, a plecat ieri pentru un control amănunț it la Stuttgart, la clinica unde s-au mai tratat Alexa și Mansour.

Goga regretă absența din derbyul campionatului. “Nu-mi cade deloc bine că nu pot să joc contra Stelei, mai ales că le-am dat gol și cu "U" și cu Timișoara. Oricum Poli trebuie să cîștige și fără mine. Mă tem să nu fie ceva probleme cu accidentarea și să pierd apoi tot turul. Problema este tot la piciorul drept, nu are nici o legătură cu accidentarea dinainte, glezna s-a refăcut foarte bine. Primul diagnostic pus aici, de fractură incompletă m-a îngrijorat puțin. De aceea o să merg la Stuttgart pentru că au și datele dinainte și pot să le compare. Sper să nu fie nimic grav”, a explicat Goga. Atacantul a fost adus cu 1,2 milioane de euro de la “U” Cluj în vara lui 2008 și a stat 5 luni pe tușă în sezonul trecut, după o fractură de peroneu.


“Pe RMN nu s-a văzut clar afecțiunea lui Goga. Am decis să nu riscăm, l-am trimis la Stuttgart pentru control suplimentar, mai ales că a fost o bună perioadă indisponibil”
MARIAN IANCU, patron Poli Timișoara

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.