Tenis

Agassi a pierdut Roland Garros-ul din 1990 deoarece se gîndea că îi va cădea peruca

Andre Agassi

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Americanul Andre Agassi a continuat seria dezvălurilor şi a povestit în revista People că în finala din 1990 de la Roland Garros a pierdut deoarece se gândea că îi va pica peruca pe care o purta, informează Marca.

"Mă gîndeam, ce ar spune dacă ar şti de perucă? Ar vorbi doar de perucă şi stiu că nu aş fi putut suporta. Bineînţeles că aş fi putut juca fără perucă, dar după luni întregi de ciritici, glume, eram deja sătul, îmi imaginam totul, ce spun despre mine", a explicat Andre Agassi, care a recunoscut că în acele momente în mintea sa era clar faptul că indiferent de rezultate lumea ar fi vorbit tot despre părul său.

În 1990, la Roland Garros, Andre Agassi a fost învins de ecuadorianul Andres Gomez, scor 3-6, 6-2, 4-6, 4-6.

Fostul lider mondial al ATP a recunoscut în autobiografia sa, care va fi publicată la 9 noiembrie, că s-a dopat cu metamfetamină în 1997. Autobiografia lui Andre Agassi va fi făcută publică la 9 noiembrie sub titlul "Open: O autobiografie".

Americanul a cîştigat peste 30 de milioane de dolari în cariera de tenismen şi are trecute în palmares 8 titluri de Mare şlem. Agassi este căsătorit cu fosta tenismenă Steffi Graf şi au împreună doi copii. Andre Agassi a cucerit medalia de aur în 1996 la JO de la Atlanta, dar în 1997 nu a câştigat niciun turneu important. Următorul său titlu de Mare şlem a venit abia în 1999, la Roland Garros, care a fost practic resuscitarea carierei sale, având în vedere că în acelaşi an cucerea şi US Open.

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.