Lumea tenisului a fost surprinsă de faptul că Andre Agassi a recunoscut că a consumat metamfetamină, unii au fost îngăduitori (Andy Roddick) alţi însă furioşi (Martina Navratilova).
Roger Federer: "Am fost şocat cînd am auzit. Sînt dezamăgit şi sper să nu mai existe astfel de situaţii în tenisul actual".
Rafael Nadal: "Dacă ATP l-a acoperit este dezamăgitor. Dacă acoperă un jucător şi îi pedepsesc pe alţii pentru acelaşi lucru denotă o mare lipsă de respect faţă de sportivi. Acum declară, după ce s-a retras? Nu are sens şi tot ceea ce face este să stirbească imaginea sportului".
Serena Williams: "Nu ştiu ce este substanţa despre care a spus Agassi. Nu am citit autobiografia lui, ştiam numai că va apare cartea".
Venus Williams: "Sînt convinsă că va avea succes cartea lui. dar nu mă pot pronunţa în ceea ce priveşte viaţa privată a lui Andre Agassi".
Andy Roddick: "Andrea Agassi a fost, este şi va fi mereu idolul meu. Îl voi judeca numai pentru atitudinea lui faţă de mine şi pentru lucrurile bune pe care le-a făcut".
Nick Bollettieri, fost antrenor: "Nu îl condamn pentru că şi eu am făcut greşeli. Hai să analizăm ce a făcut Agassi: a fondat o şcoală pentru 400 de copii nevoiaşi. Ştiu că Andre Agassi este un tip extraordinar".
Martina Navratilova: "Este şocant. Nu atît pentru ce a făcut cît pentru faptul că a minţit. A recunoscut în carte, dar nu mai ajută cu nimic acum. Andre a minţit şi nu a păţit nimic. Nu este corect ceea ce s-a întîmplat. Agassi a cîştigat nişte titluri pe care nu le merita, pentru că trebuia să fie suspendat".
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}