Preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, se declară mulţumit de remiza înregistrată pe terenul Astrei şi vorbeşte despre gestul lui Liviu Ganea, jucător pe care mărturiseşte că şi l-a dorit în trecut la Piatra Neamţ.
"Sperăm să ne revenim după ce l-am adus pe Gigi Mulţescu la echipă şi în final să reuşim să ne îndeplinim obiectivul. Nu am văzut meciul pentru că am fost ocupat şi am avut şi o superstiţie. Nici meciul de la Galaţi nu l-am văzut şi am reuşit să scoatem un punct, aşa a fost şi acum.
Gestul lui Liviu Ganea? Nu am cum să-l comentez avînd în vedere că nu am urmărit jocul, dar probabil că este vorba de o rătăcirea a lui. Sînt sigur că regretă ce a făcut, eu îi apreciez calităţile de fotbalist, cred că ar face faţă chiar şi la Dinamo.
Am încercat să-l aduc la Ceahlăul, am discutat în acest sens chiar şi cu Borcea, dar mi s-a spus că băiatul nu vrea să plece din Bucureşti", a spus Gheorghe Ştefan la GSP TV.
{{text}}