Romeo Surdu şi Ionuţ Rada spun că prin succesul de aseară Steaua le-a dat peste nas tuturor celor care au susţinut că jucătorii din Ghencea n-au valoare
Ultimul fluier al spaniolului Teixeira i-a descătuşat pe elevii lui Stoichiţă. Ghionea a urlat de bucurie, după care s-a format un meleu la mijlocul terenului, în care steliştii au sărbătorit victoria ca pe o mare calificare.
Surdu, omul care a băgat Stelei succesul în buzunar, a explicat explozia de bucurie. "Am jucat sub o presiune fantastică. Unii ne-au făcut în toate felurile, ba că sîntem vai mama noastră, ba că sîntem răciţi, ba că sîntem nişte laşi, ba că nu avem valoare. Tuturor acestor persoane, le-am dat o palmă, le-am demonstrat că Steaua e Steaua. De la Timişoara, doar pe Sabău l-am auzit să spună acest lucru. Pînă la urmă, s-a văzut de ce e în stare Steaua", a spus marcatorul golului din minutul 68.
Colegul său din defensivă, Ionuţ Rada, l-a completat: "Aveam nevoie de această victorie pentru a le demonstra tuturor care ne-au contestat că nu au dreptate. Uite că am reuşit să le dăm peste nas. Ceea ce nu ştiu cei care ne acuză e faptul că toate răutăţile şi criticile lor ne vor înrăi şi mai tare şi ne vor uni cum ne-au unit şi în meciul cu Poli", a declarat Rada.
"Campionatul e primul obiectiv pentru că în Europa am scîrţîit. Joi ne aşteaptă infernul la Istanbul, vom da peste 50.000 de suporteri fanatici"
Romeo Surdu
"Atmosfera de la Timişoara a fost fantastică. Mi-e dor de aşa ceva şi în Ghencea. Dacă am jucat accidentat? Asta contează? Eu mă sacrific pentru echipă şi pentru ce înseamnă Steaua"
Romeo Surdu
"Steaua arată mult mai bine cu Stoichiţă pe bancă. Viteza de joc este mai mare şi steliştii aduc mai multe baloane în careul advers"
Marius Lăcătuş, antrenor FC Vaslui
"Ne-a bătut o contracandidată la titlu. Poate că am fi meritat un egal, dar nu mai mult, la cît de prost am jucat!"
Dan Alexa, căpitan Poli Timişoara
"Suporterilor nu le cer să mă aplaude. Îmi pot cere demisia, dacă asta simt ei. Dar în astfel de momente se vede cine e puternic. Acela merge mai departe cu o ambiţie şi mai mare"
Ovidiu Sabău, antrenor Poli Timişoara
3 şuturi a tras Surdu la poartă, fiind lider la acest capitol printre stelişti
"Fricoşi, slabi!"
Sabău a recunoscut la conferinţa de presă că echipa lui a jucat slab şi a încercat să explice eşecul: "După debut, mi-am dat seama că ar fi fost bun şi un punct pentru noi. Am fost modeşti, pasam cu teamă, de aceea nimeream numai adversari. Poate că ambiţia prea mare generată de poziţia noastră de lideri a condus la o reacţie inversă. Sînt zile în care nu-ţi iese nimic!".
Iancu a cerut penalty în minutul 93
Patronul Timişoarei, Marian Iancu, a acuzat arbitrajul brigăzii spaniole. "Am avut un penalty clar în minutul 93, cînd Zapata i-a dat peste picioare lui Karamyan şi astfel l-a împiedicat să continue faza şi să încerce să joace mingea. Acum însă nu mai contează", a declarat Marian Iancu la Fanatik Show, la cîteva minute după terminarea partidei.
4 suspendați
În etapa următoare, Steaua nu va putea conta pe căpitanul său. Ghionea a luat aseară al 4-lea avertisment în acest sezon. Același lucru s-a întîmplat și cu doi titularii timișoreni, Dan Alexa și Arman Karamian. Aceștia vor absenta etapa viitoare, în deplasarea de la Galați, contra Oțelului, acolo unde nu va evolua nici Bourceanu, eliminat aseară în minutul 88. Cum el a încasat direct “roșu”, va primi cel puțin două etape de suspendare, urmînd să stea pe bară și la derby-ul cu Dinamo, de pe Bega. (Dana Surulescu)
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}