International   •   Campionate   •   DEZBATERE GSP.RO

Spectacol vs tactică » Tu ce aşteptări ai de la echipa ta favorită?

Articol de Florin Dincă   —  luni, 02 noiembrie 2009

Ce este mai important, rezultatul sau jocul? Ce înseamnă magia fotbalului, un driblng năucitor sau o minge imposibilă salvată în ultima clipă de pe linia porţii? GSP.RO îţi prezintă frumuseţea ambelor stiluri de joc aflate într-o permanentă controversă: spectacolul şi tactica. Tu ce stil de joc preferi?





FOTBALUL SPECTACOL

Emanuel Roşu



Fotbalul uită de statistică atunci cînd vorbeşte de spectacol. Se joacă, asta îi place să facă cel mai mult. Ignoră sistemul tactic, nu e atent dacă între ultimul fundaş şi ofensivă există o distanţă care l-ar face mîndru pe Mourinho că a distrus spaţiile pentru adversar şi lasă loc de interpretări doar imaginaţiei.



Începuturile jocului nu au pus cărămizi la autobaze, nici nu au promovat cinismul în care unii găsesc motive serioase de mîndrie. Dacă s-ar fi inventat în ipostaza profesionistă, probabil că fotbalul nu şi-ar mai fi găsit adepţi decît printre intelectualii din high-class, ignorînd farmecul pe care i l-a dat apropierea de mase. Mediocritatea şi-a găsit un sinonim în catenaccio şi a reuşit să convingă talentul că nu el înseamnă totul pentru a te impune. Romanticul 5-5 a fost retras şi i s-a găsit o împărţire aparent raţională la 3. A devenit, astfel, 3-5-2, 4-4-2, sau, în cel mai fericit caz, 4-3-3.



Deşi iniţial au primit ideea neîncrezători, jucătorii s-au lăsat convinşi de noile metode. În loc de long ball, fotbalul a început să numere pasele pe jos, iar pentru asta unii dintre prietenii săi l-au răsplătit cu ole-uri. Valul mexican, izbucnirile sincere, goarnele exasperante de pe stadioanele estice, vuvuzelele sud-africanilor, tonele de hîrtie investite în confetti sau şcolile mobile de samba din tribunele stadioanelor braziliene. Nu, nu e o enumeraţie fără sens. Ce au în comun? Spectacolul.



Atracţia ar fi fost imposibilă dacă mijloacele de care fotbalul s-ar fi folosit implicau cifrele de azi. Fie că vorbim în 4-4-2, milioane de euro sau numere nemeritate pe tricou.



FOTBALUL TACTIC

Florin Dincă



Ce înseamnă cu adevărat fotbalul tactic? Nu, nu e echivalentul "autobazei" puse în faţa porţii, tactica înseamnă altceva. Muncă, disciplină şi ingeniozitate.



Să joci tactic nu înseamnă să te aperi, ci să fii deştept. Golurile se marchează pe greşeala adversarului, cu cît sînt mai puţine greşeli, cu atît sînt mai puţine goluri. Astfel, ca să iei puţine goluri, trebuie să ai o apărare disciplinată.



Cristiano Ronaldo e un talent înnăscut, acest lucru nu poate fi contestat, dar el poate juca pentru o singură echipă! Ca adversar, trebuie să ştii cum să îl blochezi. Dacă nu poţi avea un jucător de aproape 100 de milioane de euro, poţi avea o apărare solidă care să îi controleze orice mişcare.



Spre exemplu, Gattuso de la AC Milan este un jucător lipsit de talentul lui Ronaldo. Prin voinţă şi prin muncă, Rino îi poate face faţă în orice moment. O deposedare prin alunecare în ultimul moment posibil este mai importantă decît un artificiu tehnic. Prea fermecaţi de un dribling sau de un gol, nu vedem acei oameni care împiedică primirea golurilor într-un meci.



Cel mai bun exemplu al fotbalului tactic rămîne AC Milan. Cu o echipă îmbătrînită, dar disciplinată, milanezii au reuşit să învingă Realul pe "Santiago Bernabeu" cu socrul de 3-2. Ca să nu mai vorbim de meciul cu Chievo, cînd au întors jocul în 10 minute.



Tactica înseamnă disciplină, să nu îţi laşi adversarul să marcheze indiferent de numărul de ocazii, înseamnă eficacitate, să ai 3 şanse de gol şi să le fructifici pe toate. Italienii nu au noroc, au inteligenţă.



Tu de partea cui eşti?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.