International   •   Europa League   •   FENERBAHCE - STEAUA, AZI, 22:05, PROTV / HAGI TRAGE UN SEMNAL DE ALARMĂ ÎN PRIVINȚA STELEI

Gheorghe Hagi: "Cea mai proastă perioadă din istorie!"

Gheorghe Hagi

Articol de Dan Udrea   —  joi, 05 noiembrie 2009

Una dintre cele mai importante figuri din istoria clubului Steaua spune că echipa din Ghencea traversează acum cea mai neagră perioadă





Situaţia prin care trece Steaua în momentul de faţă i-a trezit fostului ei mare jucător, Gică Hagi, interesul pentru a-i avertiza pe cei din Ghencea că lucrurile nu merg într-o direcţie corectă.



"Eu am tăria să o spun. Este cea mai proastă perioadă din istoria Stelei. Mă doare, pentru că ceea ce se petrece acolo nu onorează un club atît de mare", a acuzat Hagi, arătîndu-l apoi cu degetul pe Gigi Becali, cu care a lucrat în Ghencea doar 3 luni în postura antrenor-patron. "Acolo, cînd e bine, conducătorul de club iese în faţă. El e numărul 1, el e cel mai bun, toate meritele sînt ale lui. În schimb, cînd nu e bine, imediat o dăm pe jucători, spunem că e vina lor", a mai spus "Regele".



Hagi a încercat apoi să caute motivul pentru desele scandaluri prin care a trecut şi trece echipa lui de suflet. "Nu vă aduceţi aminte? Cînd am antrenat în Ghencea am spus că personalitatea jucătorilor şi a antrenorului nu trebuie să fie ştirbite. Nu am fost ascultat, nu s-a dat mare importanţă vorbelor mele şi uitaţi unde s-a ajuns", a adăugat Hagi.





7 trofee a cîştigat Hagi ca jucător cu Steaua în 3 ani şi jumătate: 3 titluri, 3 Cupe şi Supercupa Europei





COMPARAŢIE



Steaua în ultimii 6 ani, cu Becali patron

- a cîştigat 3 trofee: două titluri şi o Supercupă

- s-a calificat de 3 ori consecutiv în grupele Champions League

- a ajuns de 3 ori în primăvara Cupei UEFA

- a jucat o semifinală de Cupa UEFA

- n-a existat an în care să nu participe în cupele europene



Steaua în perioada 1996-2002, în ultimii 6 ani fără Becali patron

- a cîştigat 8 trofee: 4 titluri, 3 Cupe şi două Supercupe

- s-a calificat o singură dată în grupele Champions League

- n-a ajuns niciodată în primăvara cupelor europene

-  în două sezoane echipa n-a reuşit să termine în campionat pe un loc de cupă europeană





FLASH



Grzelak, de cascadorii rîsului!


Rafal Grzelak (27 de ani) a fost protagonistul unei scene care l-a scos din sărite la plecarea spre Istanbul pe Mihai Stoichiţă, care decisese ca polonezul, chiar dacă nu se află pe lista UEFA, să facă deplasarea pentru a fi alături de echipă. Ajuns la aeroport, polonezului i-a fost cerut paşaportul, ca şi celorlalţi colegi. "Nu îl am. Ce să fac cu el? Am buletinul, nu e suficient!?", a fost răspunsul lui Grzelak, care a crezut că Turcia e membră UE. El a fost lăsat în aeroport şi s-a întors să se pregătească de unul singur în Ghencea. (Eduard Zelgin)



"Stop transferuri, avem superechipă!"

Gigi Becali anunţă că nu va face nici o achiziţie în iarnă fiindcă este încîntat de actualul lot. "Nu mai dau nici un ban pe transferuri, avem superechipă. Sînt o grămadă de jucători buni şi pe banca de rezerve, iar echipa joacă de cinci ori mai bine de cînd a venit Stoichiţă. Bergodi stagna jocul", crede patronul Stelei. Decizia nu-i surîde însă lui "Lippi", care a spus în repetate rînduri că are nevoie în această iarnă de trei achiziţii.



Ultimele noutăţi:

> Gigi Becali a repetat ieri că Grzelak şi Bibişkov nu vor mai face parte din lotul echipei şi în 2010: "Ce să mai vorbim de ei? La gară cu ei, tată! Grzelak să ia trenul de Polonia, Bibişkov să ia trenul de Bulgaria şi cu asta basta!"

> Dayro Moreno, atacant Steaua: "O să dansez pe teren dacă voi marca la Istanbul. Sîntem pregătiţi să o batem pe Fenerbahce, trebuie să arătăm că sîntem o echipă cu nume în Europa".

> Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua: "De ce credeţi că vine lumea la stadion? Să vadă un vals lent la mijlocul terenului? Nu! Ei vor un dans rapid în careul advers, acolo e fotbalul adevărat. Asta aştept de la jucătorii mei".

> Mircea Lucescu, tehnician Şahtior: "Steaua va avea un meci dificil la Istanbul. Atmosfera produsă de turci pe stadion este extrem de apăsătoare. Totuşi, dacă roş-albaştrii se vor organiza bine, ar putea să o surprindă pe contraatac pe Fener".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.