Europa League

Alin Stoica: "Atacaţi şi cîştigaţi!"

Alin Stoica

Articol de Dana Surulescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Alin Stoica spune că belgienii nu mai sînt o echipă de temut, iar Poli Timişoara se poate impune, cu condiţia să joace ofensiv


Mijlocaşul Alin Stoica (29 de ani) are mai multe sezoane jucate la Anderlecht decît meciuri în tricoul Timişoarei şi nu ascunde faptul că e un fan al formaţiei belgiene. Actualul fotbalist al Vojvodinei Novi Sad crede că Poli poate profita de momentul mai slab al formaţiei din Bruxelles: "La acest nivel, echipele pornesc de pe aceleaşi poziţii, însă văzînd ultimele rezultate ale lui Poli şi cunoscînd tradiţia lui Anderlecht, cred că belgienii au un uşor avantaj, pentru că joacă acasă. Dar niciodată nu se ştie. Anderlecht de acum e foarte diferită de cea de pe vremea mea, cînd băteam Real Madrid şi alte echipe mari. Nu mai e ce-a fost, iar Poli a făcut cele mai bune meciuri în deplasare în Europa".

Stoica îi sfătuieşte pe bănăţeni să fie mai ofensivi decît în campionat: "Belgienii vor da totul ca să rezolve calificarea, iar publicul e un factor important. Dar cît timp există şanse de calificare pentru Poli, e important ca băieţii să creadă în ele. Timişoara a jucat pînă acum să nu piardă, dar norocul nu ţine la infinit. Cel mai bine ar fi să atace. Se ştie doar că atacul e cea mai bună apărare".


"La ora actuală, Lukaku e cel mai bun jucător al lui Anderlecht, dar mai au şi alţi jucători care pot face diferenţa"
Alin Stoica, mijlocaş Vojvodina Novi Sad


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.