Liga Campionilor

Chiar nu-i de glumă

Ibrahimovici (stînga)

Articol de Constantin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Campioana Europei nu a trecut proba rece din Rusia şi are mari emoţii cu calificarea


FC Barcelona nu se opreşte din tremurat. A suferit de frig la Kazan, unde a jucat pe un teren semiîngheţat la minus 4 grade Celsius, şi va continua să dîrdîie, dar pentru calificare. Nu a realizat aseară decît un egal (0-0) care o obligă să nu mai facă paşi greşiţi în ultimele două etape ale unei grupe cu suspans total.

Partida a avut un scenariu simplu: într-o luptă parcă interminabilă, Barca a încercat constant să pătrundă în careul advers, Rubin i-a replicat baricadîndu-se exemplar în propria jumătate. Echipaţi cu mănuşi, helănci şi "burlane" la gît, catalanii au fost incomodaţi de ger, dar mai ales de arţăgoşii ruşi. Au controlat jocul, au avut o posesie zdrobitoare, au şutat de cîte ori au avut ocazia, însă le-a lipsit inspiraţia.

Au început tare, bară Ibrahimovici în minutul 3, apoi şi-au mai trecut în cont cîteva bune situaţii. Cu trecerea timpului, pericolul creat a devenit tot mai rar, mai inofensiv. Prilej pentru ruşi să prindă curaj după minutul 70, cînd au provocat de două rînduri panică în careul "blaugrana".

Intrat pe final, Henry a ratat de două ori cît să amplifice neputinţa Barcelonei în faţa unei echipe din Kazan demne de Ligă. Fiindcă a reuşit, lucru mare, să-i ia patru puncte campioanei Europei, alături de care speră la un loc în "optimi".


19-5 a fost raportul şuturilor în favoarea Barcelonei, 6-1 pe spaţiul porţii

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.