Liga Campionilor

Iubiţi şi pe ploaie

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Frigul apăsător şi ploaia mocănească nu au contat foarte mult pentru suporterii Unirii. Campionii au fost încurajaţi aseară pe Ghencea de 15.000 de fani


Ialomiţenii erau siguri că se vor vinde mult mai multe tichete decît la partida cu Stuttgart, iar managerul general Mihai Stoica era convins că returul cu Rangers se va disputa cu "casa închisă".

Nu a fost chiar aşa aseară, însă tribunele tot au fost mai bine de jumătate pline. Iar numărul spectatorilor ar fi fost şi mai mare, dacă nu ar fi plouat non-stop şi nu ar fi fost foarte frig. "Bilete am vîndut mai multe ca la primul meci acasă, însă din cauza vremii lumea a renunţat să mai vină la stadion. Poate şi pentru că preţurile au fost mici şi nu au regretat banii cheltuiţi. Noi le mulţumim tuturor, şi celor care au fost la meci, şi celorlalţi care au cumpărat tichete, dar au preferat să stea acasă!", a susţinut un oficial al Unirii.

"Chiar dacă nu văd, măcar să aud atmosfera"

Printre fanii "lupilor" s-a aflat şi un nevăzător. Florin Simon a cîştigat biletul de intrare la un concurs organizat de un sponsor al UEFA Champions League şi a vrut neapărat să fie pe stadion: "Am venit pentru atmosferă, am auzit că e frumos la meciurile Unirii în Liga Campionilor", le-a transmis acesta conducătorilor grupării campioane.

Ca şi la întîlnirea cu Stuttgart (1-1), jumătate din Peluza Sud a fost rezervată copiilor şi juniorilor de la şcolile de fotbal din Bucureşti, dar şi din Tîrgovişte.

Ceilalţi susţinători ai Urziceniului au venit din toată ţară, chiar şi din Maramureş!

2.500 de scoţieni
Rangers a fost susţinută aseară de aproape 2.500 de fani, femei şi bărbaţi de toate vîrstele. Aceştia au ajuns la stadion vizibil turmentaţi, iar unora dintre ei forţele de ordine le-a interzis accesul pe stadion. Nu au existat însă conflicte între susţinătorii celor două formaţii. Suporterii rivalelor s-au pozat împreună şi au scandat împotriva lui Celtic, rivala protestanţilor de la Rangers. Însă, spre finalul primei reprize, cei mai recalcitranţi 100 de britanici au început să rupă scaunele, lucru care a degenerat într-o bătaie generală cu stewarzii. Observatorul UEFA le-a cerut să înceteze, dar fanii au fost greu de stăpînit. Şi trupele de intervenţie şi-au făcut simţită prezenţa, dar numai ca să-i sperie pe scoţieni.

CALCULE
Să nu pierdem în Germania!

Cu 5 puncte acumulate în 4 partide, Unirea poate visa chiar la primăvara Champions League. Condiţia: să scoată măcar o remiză în ultima rundă, la Stuttgart, iar nemţii să nu bată peste 3 săptămîni la Glasgow. Dacă ar face egal şi cu FC Sevilla acasă, Urziceniul ar strînge minimum 7 puncte, iar Stuttgart maximum 5. Rangers (2 puncte) nu mai poate intra în calcule decît dacă bate şi la Sevilla, şi pe Stuttgart, lucru aproape imposibil. În privinţa asigurării locului 3, care duce în primăvara Europa League, lucrurile sînt mai simple, întrucît elevii lui Dan Petrescu au 3 puncte peste Rangers şi avantajul meciurilor directe (4-1 şi 1-1).


10,37 KILOMETRI au alergat în medie ialomițenii aseară


9 ȘUTURI ale Unirii au fost aseară pe poarta lui McGregor din totalul de 18 trimise spre buturile lui Rangers


“Am mai jucat fundaș dreapta. Mă bucur că am ajutat echipa”
VALERIU BORDEANU, fundaș Urziceni




De frica gripei porcine, jandarmii de la intrare au purtat mănuși și măști chirurgicale









Suporterii scoțieni s-au distrat toată ziua prin pub-urile din București, iar la stadion au ajuns “loviți” rău











Pe arena din Ghencea a fost instalat un dispozitiv care indică în orice moment temperatura, umiditatea și celelalte date meteo în care se dispută partida










Brandan (dreapta) nu și-a lăsat adversarul direct nici să respire






Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.