Fanii CFR-ului i-au cerut aseară demisia de onoare antrenorului portughez
Jocul lui CFR Cluj are carenţe mari şi asta s-a văzut şi aseară. Fanii clujeni nu mai au răbdare cu favoriţii lor pe care i-au contestat imediat după golul doi al cehilor. Atunci au început primele fluierături în tribune. Cel mai vehement admonestat de public a fost argentinianul Juan Culio, care a şi greşit o sumedenie de pase în prima repriză, ceea ce i-a scos din sărite pe spectatori. Mai mult, la pauză, înainte de a intra la cabine, mijlocaşul argentinian s-a luat în gură cu spectatorii de la tribuna a II-a care îl contestau.
După pauză, fluierăturile s-au intensificat, iar fanii au cerut şi demisia antrenorului Antonio Conceicao. "Ciao, ciao Conceicao", au scandat fanii prezenţi în galeria CFR-ului. În plus, aceştia au fluturat batiste albe în minutul 65, imediat după ce închizătorul Gabi Mureşan a văzut al doilea galben şi a fost eliminat. Finalul de meci a venit în corul celor 7.000 de oameni de pe stadion: "Demisia! Demisia!".
Fotbal • Liga 1 • CFR CLUJ
"Ciao, ciao, Conceicao"
Articol de Marius Tuhuţ — vineri, 06 noiembrie 2009
{{text}}