Fotbal   •   Liga 1   •   PANDURII TG JIU - GLORIA BISTRIŢA 1-1

Marian Pană: "Nu ştiu dacă rezultatul e meritat, dar nouă ne convine"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 06 noiembrie 2009

Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Marian Pană, a declarat că echipa sa trebuie să se mulţumească de remiza de la Târgu Jiu.



"Am luat un punct, însă noi doream să le luăm pe toate. Nu este rău, pentru că ne-am propus ca la fiecare joc să obţinem ceva. Nu ştiu dacă rezultatul este meritat sau nu.



Trebuie să ne mulţumim acum cu un punct şi cu asta basta. Important este că de câteva etape nu am mai pierdut", a spus tehnicianul, care a admis că echipa sa a fost depăşită în partea secundă.



"A fost un meci care în prima repriză a fost echilibrat, iar în cea de-a doua ne-am rezumat să ne apărăm. Ne-am lăsat adversarul să domine jocul. Terenul a fost foarte greu şi a fost un meci dificil pentru toţi", a mai adăugat tehnicianul bistriţenilor, care a recunoscut că în cea mai mare parte a meciului gazdele au dominat jocul.



sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.