"U" CLUJ
"Jucători cu fiţe"
Antrenorul Mureşului, Gică Barbu, fost antrenor şi vicepreşedinte la "U" Cluj, ştie de ce jocul "şepcilor roşii" nu funcţionează. "Tinereţea nu oferă constanţă în jocul Universităţii. Nu există nici un lider de echipă, care să-i tragă pe ceilalţi jucători după el. Trebuie pus biciul pe ei. Au prea multe fiţe pentru liga secundă", a spus Barbu. (Marius Tuhuţ)
"Aducem 11 jucători"
Patronul Universităţii, Florian Walter, a anunţat schimări masive la finalul turului, după o nouă sincopă pe teren propriu. "Nu mi-a plăcut căderea echipei din repriza secundă şi cîţiva jucători care n-au dat randament. Mai sînt 4 meciuri din tur după care scădem, împărţim şi vedem ce iasă. Cu siguranţă, vor pleca jucători. Nu avea cum să fie toţi cei transferaţi în vară formidabili. Vom aduce în schimb cîte un jucător pe fiecare post. Pînă matematic mai avem şanse, obiectivul rămîne promovarea", a spus Walter. (Marius Tuhuţ)
JIUL
Timofte a demisionat
După înfrîngerea cu FC Argeş (2-1), antrenorul Jiului Petroşani, Daniel Timofte, a decis să renunţe la banca tehnică. "Am vrut să îmi dau demisia încă de miercuri, însă nu mi s-a părut corect faţă de echipă. A fost o serie de rezultate nefavorabile, iar scorul de la final este cel care contează. Victoriile te ţin pe banca unei echipe. Antrenorul e întotdeauna singurul vinovat. Iar cînd apar astfel de situaţii, echipa are nevoie de un şoc", a declarat Timofte.
UTA Arad
Popa: "Ratăm prea uşor"
UTA a remizat cu Tîrgu Mureş în derbyul rundei (0-0), iar directorul tehnic, Ionuţ Popa, e nemulţumit de lipsa de concentrare din faţa porţii. "Adversarii n-au avut nici o ocazie clară de gol, dar cred că jucătorii mei s-au speriat de renumele lor. Ratările din prima repriză cred că le-au turnat plumb în picioare jucătorilor, pentru că, în partea a doua, au pierdut din turaţie. Îi felicit totuşi pe jucători, pentru că, dintr-o echipă ca şi desfiinţată, UTA a ajuns singura din primele două ligi care n-a pierdut", a spus Popa. (Radu Romanescu)
FC Baia Mare
Koller va prelua echipa
Presedintele executiv, Liviu Bala, a anunţat că noul preşedinte al CA va fi Alexandru Koller. "Am bătut palma cu Alexandru Koller, care va veni preşedinte al CA şi sponsor. Koller are afaceri în industria lemnului, are multe afaceri la nivel naţional", a declarat Bala. El a precizat că datoriile echipei se ridică la 250.000 de euro şi că intenţionează să se înfiinţeze o academie de fotbal. "Am luat această decizie pentru că, din păcate, FC Baia Mare se chinuie de ani mulţi să se menţină în liga a II-a. Este o ruşine că echipa nu evoluează în Liga I", a explicat Koller.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}