International   •   Campionate   •   FRANŢA / LYON - MARSEILLE 5-5

Şampanie de 5 stele

Articol de Daniel Scorpie   —  marţi, 10 noiembrie 2009

Lyon a revenit fantastic de la 2-4 în ultimele 10 minute, într-un derby istoric închis de autogolul lui Toulalan din prelungiri!



Zece goluri, suspans, spectacol, răsturnări fantastice de rezultat, gafe ale portarilor. A fost meniul de gală servit duminică seară pe "Gerland" celor 38.000 de spectatori, martori ai unui derby de poveste Lyon - Marseille. Un halucinant 5-5, al cincilea doar din istoria Ligue 1, nemaivăzut din decembrie 1957! Un meci întors incredibil de Lyon în ultimele 10 minute, de la 2-4 la 5-4. O victorie scăpată printre degete în prelungiri, prin autogolul lui Toulalan şi marea şansă să profite de eşecul campioanei Bordeaux şi să treacă la şefia campionatului.



A fost şi revanşa granzilor din Ligue 1 după fadul 0-0 de anul trecut. Festivalul ofensiv nu ar fi fost însă posibil fără ziua foarte slabă a portarilor "naţionalei" lui Domenech, Lloris şi Mandanda. Şi nici fără evoluţiile de excepţie reuşite de Lisandro Lopez şi, respectiv, Abriel. Argentinianul lui OL, cu o "dublă" plus o pasă de gol, francezul, cu trei pase decisive la OM.



25 de ani au trecut de la ultimul meci din Ligue 1 cu zece goluri, Nîmes - Metz 3-7, pe 28 aprilie 1984



5 goluri
nu mai încasase Lyon pe teren propriu de la eşecul (3-5) cu Bordeaux, suferit pe 15 martie 1983

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.