Atacantul formaţiei engleze Arsenal, Nicklas Bendtner, a fost desemnat cel mai bun fotbalist danez al anului, în cadrul unei ceremonii care a avut loc luni seară în Copenhaga, informează site-ul oficial al UEFA.
Jucătorul în vârstă de 21 de ani a fost votat de suporteri prin internet şi prin telefon, el fiind unul dintre cei mai buni în timpul calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2010. Reuşita sa din meciul cu Portugalia, scor 1-1, a fost ales golul anului.
"Este o mare onoare pentru mine că am fost ales cel mai bun. Vreau să le mulţumesc fanilor care m-au votat, dar şi părinţilor, care au avut încredere în mine în tot acest timp. Le mulţumesc şi antrenorilor şi colegilor mei că au făcut posibil acest lucru", a spus Bendtner.
Selecţionerul echipei naţionale, Morten Olsen, a fost desemnat cel mai bun antrenor al anului, iar fostul portar al lui Manchester United, Peter Schmeichel, a devenit a şasea persoană inclusă în galeria celor mai valoroşi fotbalişti din istoria Danemarcei.
NewsIn
International • Campionate • ARSENAL
Bendtner a fost desemnat cel mai bun fotbalist danez al anului 2009
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 10 noiembrie 2009
{{text}}