International   •   Campionate   •   JUCĂTORII VOR SĂ SCAPE DE PELLEGRINI

Revoltă?

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 13 noiembrie 2009

Căpitanul Raul contestă metodele antrenorului chilian şi pregăteşte războiul în vestiarul lui Real Madrid



Atmosfera a devenit irespirabilă la Real Madrid. Ruşinea din Cupă, cu Alcorcon, a fost scînteia ce a aprins fitilul bombei a cărei explozie s-ar produce curînd. "Sport", cotidianul de casă al rivalei Barcelona, dezvăluie că Pellegrini a pierdut vestiarul, dar şi respectul echipei: "Raul şi-a mobilizat colegii ca să provoace o revoltă şi să-l debarce pe antrenor. El contestă metodele chilianului, care-şi obligă elevii să se adapteze sistemului", scrie ziarul catalan, ce a citat mărturia căpitanului: "Orice proiect nou necesită timp, însă al lui s-a întins prea mult".



Tehnicianul chilian ar mai rezista doar pînă la derbyul cu Barcelona. "Salvat de remiza cu Milan, Pellegrini va fi demis în cazul unei noi ruşini cu Barca", anunţă "AS", susţinînd că "Florentino Perez nu mai are răbdare şi e gata să-i achite  banii pentru restul contractului". Preşedintele "galacticilor" vrea să ia decizia "pînă nu va fi prea tîrziu, riscînd compromiterea sezonului, şi să încerce totodată să producă un necesar şoc la echipă", a întărit şi "Marca".



Laudrup sau Aragones?

"Marca" pregăteşte deja succesorul lui Pellegrini şi a făcut un sondaj despre viitorul antrenor al lui Real. Opţiunile sînt împărţite între trei nume, care au adunat cele mai multe voturi din partea suporterilor madrileni. Favoriţi sînt danezul Michael Laudrup (26%) şi Luis Aragones, fostul selecţioner spaniol (24%), al treilea în topul preferinţelor plasîndu-se Jorge Valdano (22%), directorul general al "galacticilor"! A patra alternativă este Victor Fernandez (15%), procente mici avînd Eriksson (4%), Spalletti (3%), Mancini (3%) şi Donadoni (2%).



"Echipa oferă o imagine proastă care i-a dezgustat pe suporteri. Simţim în teren multă impotenţă"

RAUL, căpitan Real



12 milioane de euro ar trebui să mai primească Pellegrini pentru contractul scadent în iunie 2012

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.