Brazilianul e în Portugalia de trei săptămîni. A plecat să se trateze şi nu s-a mai întors
"Ce-o mai face Cesinha?". Asta e întrebarea în Giuleşti. Şefii ştiu că fotbalistul a plecat la Porto pentru tratament. Au trecut trei săptămîni de atunci şi nu mai dau de el. "Nici nu mai ştim cum arată Cesinha!", zice preşedintele Ion Taban. Oficialul crede că "nu e normal cum procedează jucătorul. Nimeni din club nu are habar despre situaţia lui medicală. Mai e puţin şi se termină turul de campionat şi el îşi petrece timpul în Portugalia în loc să fie pe teren!".
Rapid e gata să-l amendeze pe brazilian! "Îl mai lăsăm cîteva zile şi dacă tot nu dă nici un semn, o să-l chemăm noi înapoi. Va răspunde pentru comportamentul pe care l-a avut!", a anunţat Taban. Acum două săptămîni, Cesinha susţinea în Gazetă că "sînt refăcut sută la sută. Aveam probleme la spate, dar m-a reparat un medic japonez. Doar mi-a mişcat gîtul un pic şi şi-a dat imediat seama ce aveam!". Copos era entuziasmat: "Cu Cesar pe teren, echipa va arăta mult, mult mai bine!".
"Cei de la Rapid îmi ziceau că am pubalgie, ceea ce nu a fost adevărat. O să mă întorc sănătos şi cu documente care demonstrează că sufeream de o altă afecţiune, nedepistată în România!"
Cesinha, atacant Rapid
29 de minute a jucat Cesinha în ultimele zece meciuri ale Rapidului. A intrat în finalul meciului cu CFR Cluj (1-4)
7 goluri a marcat Ovidiu Herea, înlocuitorul lui Cesinha în echipă. Brazilianul are 10 reuşite în Liga I, din 2007 şi pînă acum
200.000 de euro pe sezon primeşte sud-americanul. E al doilea în topul salariilor, după Spadacio, care cîştigă 288.000 de euro
Fotbal • Liga 1 • RAPID NU-L MAI GĂSEŞTE PE CESINHA
"Vino să te amendăm!"
Articol de Cătălin Popescu, Remus Răureanu — vineri, 13 noiembrie 2009
{{text}}